5 lecții pentru managementul echipei în timpul „work from home”
Reading Time: 3 minuteUna dintre principalele provocări cu care companiile s-au confruntat pe fondul pandemiei de COVID-19 a fost mutarea tuturor operațiunilor în mediul online, începând cu activitatea angajaților lor. Astfel, conceptul de „work from home” s-a transformat, peste noapte, în „noua normă”, la nivel mondial. Ce lecții valoroase de management al echipelor am desprins în această perioadă?
Text de Delia Dragomir
Contextul actual
Deși conceptul de „work from home” nu este deloc nou, iar companiile din întreaga lume l-au adoptat inițial ca extra-beneficiu pentru angajați, aceștia având opțiunea de a lucra de acasă, în majoritatea cazurilor, câte o zi pe săptămână, incertitudinea cu care ne confruntăm de la începutul anului ne face să credem că munca remote se va menține mult timp de-acum încolo, dacă nu chiar permanent, în unele industrii.
Deja o parte din marile companii tech din lume au anunțat că le vor oferi această opțiune angajaților pe termen lung sau, în cazul Twitter, pe termen nedeterminat.
Importanța comunicării transparente
Prima lecție de management al echipei pe care am învățat-o în tot acest timp se referă la importanța comunicării, și nu doar a actului în sine, ci și a transparenței acestuia. Într-o perioadă plină de incertitudine, este extrem de important să comunicăm cu echipele noastre într-un mod transparent, atât la nivel de decizii și planuri în ceea ce privește compania, cât și la nivel de strategie de business.
Conform unui raport publicat de EY, comunicarea este cheia într-o perioadă de criză, pentru a structura și clarifica informațiile transmise în cadrul companiei. De asemenea, empatia și autenticitatea au devenit cuvintele de ordine pentru managerii interesați de bunăstarea angajaților.
Importanța creării unor sentimente de apartenență și implicare
Pentru noi, „work from home” nu a fost un concept nou, noi experimentam deja acest mod de a lucra de mai mulți ani. Astfel că, de la începutul pandemiei, tranziția completă la munca remote a fost una naturală și rapidă. Acum ne întâlnim zilnic în mediul online, atât pentru a discuta planurile de business, cât și pentru a socializa.- Facem acest lucru săptămânal în cadrul „Drinking and playing together” și lunar la „Chance to Learn in Eucom – A Read.Share.Repeat movement by Eucom”, în care dezbatem cartea citită lunar.
Comunicarea prin intermediul unor asemenea întâlniri are scopul de a crea un sentiment de apartenență la cultura companiei, precum și de implicare al angajaților în activitatea organizației.
Importanța menținerii motivației
Într-un cadru plin de incertitudine, instalat încă din luna martie, reacția normală a oamenilor a fost de teamă și anxietate cu privire ce urmează, accentuată de sentimentul de izolare. Cred că nu greșesc dacă afirm că a fost o provocare pentru toate companiile să-și mențină zilnic angajații motivați să muncească la același nivel ca înainte de pandemie.
Specialiștii de la McKinsey consideră că liderii au un rol esențial în dezvoltarea soluțiilor pentru a face față provocărilor aduse de munca remote, inclusiv când vine vorba de motivarea echipelor. Este indicat ca aceștia să creeze o cultură organizațională pozitivă și să crească interacțiunile sociale între angajați, chiar și prin intermediul tehnologiei. De asemenea, este important ca liderii să aibă un mindset bazat pe sintagma „testează și învață”, având la bază un mecanism de a împărtăși ideile importante de business.
Importanța unei abordări orientate spre oameni
Datele EY arată că acele companii care au început să adopte din timp o abordare orientată spre oameni sunt și cele care au reușit să depășească cu bine această perioadă, și unele chiar să înregistreze creșteri. Nici pentru noi, capacitatea companiei de a merge mai departe în această perioadă nu ar fi fost posibilă fără o strategie orientată spre oameni, indiferent că vorbim despre angajați sau clienți. Spre exemplu, am decis să ascultăm mai activ nevoile angajaților și clienților noștri și am fost mai atenți la nevoile acestora. Inclusiv acum, când suntem în plin proces de recrutare, încercăm să creăm o strategie tot orientată spre oameni care să ne ajute să aducem în chipă persoana cea mai potrivită pentru noi.
Importanța flexibilității
Munca la distanță ne-a arătat că productivitatea angajaților noștri nu este influențată negativ de o abordare bazată pe flexibilitate, așa cum subliniază și analiștii de la EY. În această perioadă, a fost important ca organizațiile să dea dovadă de flexibilitate, atunci când vine vorba despre programul de lucru, spre exemplu. Sentimentul de epuizare se poate instala cu ușurință, dacă angajații nu fac distincția dintre orele de lucru și viața lor personală, ducând la efecte negative pe termen lung asupra sănătății lor.
Deși managementul angajaților care lucrează remote este plin de provocări, satisfacția consolidării culturii organizaționale și a echipelor este mai mare.
Delia Dragomir este Co-Fondator EUCOM Business Language.
Foto: © Elnur | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz