5 to go și Corso lansează înghețata Salted Caramel Caffe Latte
Reading Time: 4 minute5 to go și Corso anunță debutul unui parteneriat strategic care se concretizează prin lansarea mixului perfect de sezon, gata să încânte consumatorii în această vară. Înghețata cu aromă de cafea și caramel sărat aduce împreună identitatea, viziunea și creativitatea celor două branduri 100% românești și oferă o experiență apetisantă, intensă și răcoritoare.
Începând cu luna mai, 1 milion de înghețate Salted Caramel Caffe Latte vor fi disponibile pe piață, în locațiile 5 to go și în rețelele de retail, pentru oricine dorește să savureze o doză delicioasă de răsfăț și energie la cornet.
Colaborarea dintre 5 to go și Corso a fost inspirată de preferința emblematică a consumatorilor pentru înghețată și cafea, Salted Caramel Caffe Latte oferind un mix cool de texturi și arome irezistibile, prin asocierea savuroasă dintre caramelul sărat și cafeaua cremoasă cu gust delicios de lapte.
Noul produs reunește ingredientele de top ale celor două mari branduri iubite de români, lideri pe propriile segmente de piață, și are potențialul de a seta noi trenduri în acest sector, având un gust unic în România. Salted Caramel Caffe Latte se adresează în special tinerilor, pe care mizează să-i cucerească prin gust, design, unicitate și preț, coordonate care vor transforma rapid acest produs într-unul extrem de popular, devenind alegerea lor preferată.
„Noul produs din portofoliu este conceput pentru succes și preconizăm că va intra rapid în trendurile verii. Combinația originală a celor două gusturi este gândită astfel încât să facă înghețata Salted Caramel Caffe Latte diferită și cât mai accesibilă. Le mulțumesc partenerilor noștri de la Corso, care ne-au oferit oportunitatea de a explora această nouă zonă și pentru mobilizarea exemplară care ne-a permis să lansăm produsul într-un moment optim.
Astfel, din luna mai, odată cu intrarea noului produs în portofoliul nostru și în meniul 5 to go, clienții au mai multe opțiuni, iar atunci când trec pragul cafenelelor pot savura #nudoarCafea sau snackuri, ci și o delicioasă înghețată cu gust de cafea, desertul perfect de vară”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
„Să mizăm pe idei curajoase și combinații inedite de ingrediente pentru diversificarea palatei de gusturi Corso este unul dintre dezideratele noastre de bază, excelent concretizat prin acest mix nu doar între înghețată și cafea, ci și între două branduri definite prin dedicare și performanță, astfel fiind îndeplinite premisele pentru competitivitatea și succesul produsului. Ne bucură demararea acestui nou parteneriat cu 5 to go și avem convingerea că se va înscrie pe lista proiectelor noastre de suflet și de succes”, a completat Albert Davidoglu, CEO Macromex.
Corso este lider pe piața mărcilor de înghețată din România, iar 5 to go, cea mai accesată franciză din țară și brandul cu cea mai mare creștere absolută a numărului de cafenele din Europa, aflat într-un continuu proces de expansiune.
Cele două branduri au contribuit semnificativ în ultimii ani la evoluția segmentelor pe care activează, prin consecvență, plusvaloare și performanță. Reputația mărcilor 5 to go și Corso, viziunea și angajamentul de a furniza constant experiențe superioare de consum oferă garanția unui produs de top, precum este Salted Caramel Caffe Latte.
Despre 5 to go
5 to go a luat naștere în 2015, iar până în prezent a depășit pragul de 550 de unități, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate.
Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.
Despre Macromex
De 30 ani, Macromex este printre liderii din industria de produse alimentare pe segmentul de produse congelate si refrigerate. Experiența în domeniu, pasiunea de a fi mereu cu un pas înainte, profesionalismul întregii echipe, calitatea produselor, curajul de a ne asuma riscuri și viteza de reacție la oportunitățile și schimbările pieței au determinat o evoluție constantă și susținută a companiei. De asemenea, Macromex este un jucător de top atât în Retail cât și în HoReCa.
Dorința de a oferi ce-i mai bun a dus la dezvoltarea unor branduri de succes pe piața din România și nu numai. Reputația și puterea acestora sunt dovada clară pentru care Macromex este astăzi un etalon în cadrul industriei. Edenia este lider pe segmentul premium de produse congelate, cu o gamă variată, ce acoperă mai multe categorii. Corso a devenit brandul nr. 1 de înghețată, după primul an de la lansare, iar La Strada este înghețata premium care a adus moda în această industrie, devenind prima inghetata “pret-a-porter”.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz