Stiri

5 ani de inovare și digitalizare pentru Digital Innovation Zone (DIZ)

12 dec. 2024 3 min

5 ani de inovare și digitalizare pentru Digital Innovation Zone (DIZ)

Reading Time: 3 minute

Digital Innovation Zone (DIZ) marchează 5 ani de activitate, perioadă în care inovarea și digitalizarea au devenit piloni esențiali pentru transformarea IMM-urilor, a comunităților și a administrațiilor publice din Regiunea Nord-Est a României.

Digital Innovation Zone a pornit în 2019, la inițiativa Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, ca organizație non-profit dedicată sprijinirii transformării digitale și creșterii potențialului de inovare al companiilor și instituțiilor publice. În mai puțin de un an, DIZ a fost recunoscut ca Digital Innovation Hub operațional în rețeaua europeană. Validarea internațională a culminat cu integrarea în rețeaua European Digital Innovation Hubs (EDIH – Centre europene de inovare digitală), alături de alte peste 200 de hub-uri similare, și accesarea unei finanțări de 3,8 milioane de euro.

În prezent, DIZ este unul dintre cele mai importante hub-uri de inovare digitală din România, având un impact major asupra digitalizării regiunii Nord-Est. Iar în cei 5 ani de activitate a consolidat colaborarea între actori regionali și internaționali și a contribuit la crearea unui ecosistem mai dinamic și conectat. Totodată, a atras investiții și a sporit accesul la tehnologie pentru IMM-uri și instituții publice.

„Suntem entuziasmați odată cu aniversarea celor 5 ani de activitate, dar cel mai mult ne bucură rezultatele muncii din această perioadă. Ecosistemul regional este acum mai pregătit să sprijine inovarea pe termen lung, iar cooperarea celor 3 sectoare (public, privat, universitar) a evoluat prin crearea de parteneriate durabile, programe educaționale comune și proiecte aplicate în domenii cheie. Un exemplu foarte bun este Health Innovation Zone, singurul program de prevalidare soluții health-tech din România. În cadrul acestuia beneficiem de colaborare cu echipe de mentori și experți din Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași și din Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T.Popa»,  Iași”, a declarat Cristina Baghiu, Hub Coordinator, Digital Innovation Zone.

Realizări DIZ

  • Sprijin direct pentru IMM-uri și instituții publice: 130 de studii de fezabilitate digitală pentru IMM-uri, facilitând accesarea de finanțări nerambursabile de câte 100.000 de euro fiecare; 4 spitale publice finanțate cu câte 1 milion de euro pentru proiecte de digitalizare avansată; peste 30 de IMM-uri inovatoare sprijinite, fiecare beneficiind de pachete de servicii și finanțări de până la 150.000 de euro; peste 20 de IMM-uri transformatoare contractate pentru servicii personalizate de inovare și digitalizare, în valoare de 50.000 de euro fiecare.
  • Dezvoltarea competențelor digitale: peste 650 de angajați instruiți în competențe digitale, pentru a susține transformarea organizațiilor în care activează; crearea unui catalog digital cu peste 100 de furnizori de soluții tehnologice verificate.
  • Proiecte europene și impact internațional: DIZ a participat activ la proiecte europene precum MERIT, SustainX, Health Innovation Zone și PRECISEU, care aduc soluții avansate în domenii precum sănătatea și industria manufacturieră.

Provocările DIZ

  • Digitalizarea forței de muncă: Rezistența la schimbare și lipsa competențelor au fost provocări majore. Răspunsul a fost oferirea de cursuri practice pentru peste 1.000 de persoane.
  • Accesarea finanțării nerambursabile pentru digitalizare și inovare: Procedurile complexe au fost simplificate prin servicii suport, mentorat personalizat și ateliere dedicate.
  • Adoptarea soluțiilor digitale: Mulți antreprenori nu erau familiarizați cu beneficiile soluțiilor digitale. Catalogul DIZ și showcase-urile interactive au fost instrumente esențiale în creșterea adoptării.

Conferința anuală Digital Innovation Zone a devenit un eveniment de referință în regiunea Nord-Est, reunind experți, antreprenori și reprezentanți ai administrațiilor publice. A treia ediție se va desfășura în martie 2025. Va contribui la obiectivul de a fi un catalizator pentru transformarea digitală regională.

Recunoașterea DIZ

În cadrul unor evenimente prestigioase precum PIN Awards 2023 și Factory 4.0 Digital Excellence Awards, DIZ a fost recunoscut pentru contribuția sa, câștigând distincții precum:

  • Premiul „Digital Ecosystem Excellence” pentru sprijinirea transformării digitale regionale.
  • Premiul pentru impact în comunitate, confirmând relevanța activității DIZ în ecosistemul local.

Digital Innovation Zone este unul dintre cele mai active hub-uri de inovare digitală din România, dedicat transformării digitale a IMM-urilor, administrațiilor publice și comunităților locale.

Este unul dintre cele 7 EDIH-uri operaționale la nivel național care colaborează și sunt organizate în Asociația EDIH-urilor din România – RODIH acționând ca o voce comună.

În septembrie 2024, Guvernul României a aprobat Strategia Națională pentru Dezvoltarea și Susținerea Digitalizării prin Centrele de Inovare Digitală (CID), marcând un pas semnificativ în transformarea digitală a țării. Această strategie, elaborată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), stabilește direcțiile de acțiune pentru perioada 2024-2027, având ca obiectiv principal accelerarea digitalizării în sectoarele privat și public.

Direcții strategice pentru viitor

DIZ își propune să continue creșterea impactului său prin:

  • Adoptarea tehnologiilor emergente: Inteligența Artificială, securitatea cibernetică, robotică și realitate virtuală.
  • Extinderea rețelei de colaboratori: Consolidarea parteneriatelor locale, naționale și internaționale.
  • Sprijinirea digitalizării în noi sectoare: Sănătate, agricultură, industrie și servicii publice.

„Suntem acum în zorii unei noi transformări aduse de AI, în special în sectoare ca sănătatea și producția, care și atrag cel mai mult atenția. IMM-urile ar putea să exploreze mai mult oportunitățile oferite de AI, precum automatizarea proceselor și analiza datelor, pentru a afla ce li se potrivește. Tendințele indică o evoluție spre soluții personalizate și sustenabile. Nu știu soluțiile care vor da naștere unui unicorn local, dar știu sigur că vom fi aici să sprijinim inițiativele și inovatorii”, a declarat Cristina Baghiu, Hub Coordinator, Digital Innovation Zone.

Array

Articole pe aceeași temă: