400 de dosare de daune avizate în urma inundațiilor de zilele trecute
Reading Time: < 1 minutCa urmare a inundațiilor de săptămâna trecută din zona Moldovei și a Dobrogei, până în acest moment au fost deja avizate aproape 400 de dosare de daună în baza polițelor de asigurare pentru bunuri și proprietăți – arată o analiză realizată la nivelul companiilor Membre UNSAR. 64% dintre aceste dosare de daună au fost doar pentru județul Galați.
Peste 82% din toate aceste daune au fost notificate în baza asigurărilor de locuințe, diferența reprezentând pagubele înregistrate de companiile care erau protejate de o poliță de asigurare.
Deloc întâmplător, inundațiile se află și în topul riscurilor de care se tem românii atunci când se gândesc la locuințele lor. Astfel, 21% dintre proprietarii de locuințe consideră că inundațiile le-ar putea afecta casele la un moment dat.
“Suntem alături de cei care trec prin momente dificile. Tocmai pentru a veni în sprijinul locuitorilor, companiile de asigurări au arătat o mobilizare rapidă în vederea constatării daunelor – acolo unde existau asigurări încheiate, desigur”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.
Amintim că inundațiile, vijeliile și furtunile produse anul trecut au generat despăgubiri duble față de 2022. Astfel, au fost achitate peste 31 milioane lei doar pentru acoperirea pagubelor produse de cele 3 riscuri locuințelor asigurate.
“Deși doar mai puțin de 20% dintre locuințe și companii beneficiază de protecția unei asigurări facultative, despăgubirile plătite cresc de la un an la altul. Nevoia de protecție oferită de polițele de asigurare este mai mult decât evidentă”, a precizat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz