Stiri

40% dintre angajatorii români au mărit salariile în a doua jumătate a anului

16 dec. 2022 3 min

40% dintre angajatorii români au mărit salariile în a doua jumătate a anului

Reading Time: 3 minute

Aproape jumătate dintre angajatorii români (40%) au avut în vedere majorări salariale pentru a doua jumătate a acestui an, relevă studiul Compensații și Beneficii 2022 Randstad România. Derulat de compania de resurse umane Randstad România, studiul arată totodată beneficiile care câștigă în popularitate în rândul organizațiilor din țara noastră, printre care se numără asigurările medicale și decontarea transportului.

„Avem în față o radiografie a situației prezente și a planurilor angajatorilor în ce privește pachetul de compensații și beneficii, un element esențial pentru atragerea și retenția talentelor. Ne-am propus să identificăm modul în care companiile s-au adaptat la contextul economic din acest an, iar studiul ne permite să observăm evoluția practicilor din piață, precum și tendințe utile pentru șlefuirea strategiilor de resurse umane în 2023”, declară Mihaela Maranca, Country Manager, Randstad România.

Conform studiului, în vreme ce o treime din companiile respondente nu intenționează să facă schimbări legate de numărul de angajați, 39% și-au propus să facă noi angajări, în ciuda situației economice, și 6% se așteaptă la o scădere a numărului de angajați, până la finalul anului. În ce privește fluctuația personalului din prima jumătate a acestui an, acesta a fost mai mică de 15% în cazul majorității respondenților și numai 4% au raportat un nivel de peste 46%.

11% din liderii care au răspuns la chestionarul Randstad consideră că salariile din compania lor sunt mai mari față de cele oferite de competiție, majoritatea (64%) estimează că acestea sunt la nivelul celor din companiile concurente iar 17% apreciază că la ei în organizație salariile sunt mai mici față de acelea avute de angajați ce dețin posturi similare, în alte firme.

Top 5 beneficii oferite de angajatori

În topul beneficiilor oferite de angajatorii din țara noastră în semestrul al doilea al acestui an se situează:

1.    Beneficiile suplimentare (precum Benefit, Esx, Edenred, Sodexo) – 84%,

2.    Asigurările medicale – 81%,

3.    Posibilitatea de a lucra de acasă  – 76%,

4.    Bonusurile – 65%,

5.    Decontarea transportului – 51%.

Legat de transport, un subiect față de care interesul a crescut în mod special în acest an, în mod firesc, în 71% din companii, mașina de companie face parte din pachetul de beneficii, acolo unde este specificul funcției justifică acest lucru.

Printre beneficiile pe care companiile le au în vedere pentru introducerea în pachetul salarial în viitorul apropiat (detaliate mai jos), în cel mai mare procent se regăsesc asigurările de viață (7% din respondenți) și sprijin financiar oferit o dată, ca urmare a creșterilor prețurilor la utilități (gaze, electricitate) – 6%, urmate de bonusuri anuale sau semestriale și asigurări medicale.

Iată lista acestora în cele de mai jos:

Asigurare de viață – 7%
Sprijin financiar oferit o dată, ca urmare a creșterilor prețurilor la utilități (gaze, electricitate) – 6%
Bonus anual sau semestrial – 4%
Asigurare medicală – 4%
Contribuție la fondul de pensii – 4%
Beneficii suplimentare – 3%
Decontarea transportului – 3%
Al 13-lea salariu – 2%
Posibilitatea de a lucra de acasă – 2%
Zile suplimentare de concediu de odihnă/ de sănătate / perioadă sabatică – 2%
Indemnizație pentru lucrul de acasă – 1%
Sprijin financiar lunar pentru plata utilităților – 1%
Concediu parental plătit / beneficii pentru îngrijirea copiilor – 1%

Ce beneficii își doresc angajații români

Conform datelor centralizate de două chestionare derulate prin intermediul platformei LinkedIn de Randstad România în februarie, respectiv septembrie 2022, cu scopul de a identifica așteptările angajaților, 47% din companii au oferit deja o creștere a salariului de până la 10%, la începutul anului curent. Cu toate acestea, respondenții au declarat că își doresc creșteri salariale de peste 16%, ca urmare a contextului economic din acest an.

În privința beneficiilor, peste jumătate din angajați (57%) își doresc cel mai mult să primească cel de-al 13-lea salariu, care nu se regăsește la acest moment în lista primelor 5 beneficii oferite de angajatorii din România. Următorul cel mai dorit beneficiu este asigurarea de viață și de sănătate (33%). Aproape o treime din angajați și-ar dori o creștere a valorii pachetului de combustibil decontat, 41% ar aprecia decontarea de 100% a costurilor cu combustibilul și doar 8% sunt mulțumiți cu ceea ce primesc în prezent.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: