4 din 10 români consumă vin cel puțin o dată pe săptămână
Reading Time: 2 minute40% dintre românii care au participat la un sondaj realizat de Reveal Marketing Research consumă vin cel puțin o dată pe săptămână, iar aproape 30% de până la trei ori pe săptămână.
În contextul în care România se află pe locul 13 în topul celor mai mari producători de vin din lume și pe locul 6 în Europa, Reveal Marketing Research și-a propus să investigheze care este peisajul consumului de vin în țara noastră. Ce obiceiuri de consum au românii, care sunt tipurile de vin preferate și care sunt cele mai cunoscute crame din România?
Studiul Reveal Marketing Research a descoperit că segmentul heavy users (consumatori frecvenți de vin) este compus din 39% dintre români. Urmează segmentul medium users, format din 29% dintre respondenți – aceștia obișnuiesc să consume vin de aproximativ 1-3 ori pe lună. Low users (consumatorii ocazionali) reprezintă 21% dintre români. Aceste segmente corelează cu gradul de informare asupra mărcilor de vin din România. Cei care consumă vin cel puțin o dată pe săptămână (heavy users) cunosc în medie 7 branduri, iar cei cu un consum moderat (medium users) cunosc 6 branduri. Cei care beau vin ocazional (o dată la câteva luni sau mai rar – low users), în schimb, cunosc în medie doar 4 branduri din categorie.
Vinul roșu este preferatul românilor, fiind consumat cel mai frecvent
Principalele vinuri preferate sunt cele dulci și demi-dulci, consumate frecvent (cel puțin o dată pe săptămână), de peste 40% dintre români. În ceea ce privește culoarea preferată pentru consum, vinul roșu este cel mai apreciat, astfel că 30% dintre respondenți au declarat că obișnuiesc să-l consume cel puțin o dată pe săptămână. Pe locul al doilea, când vine vorba despre frecvența de consum, se află vinul alb menționat de un sfert dintre români (25%). Vinul rose, chiar dacă nu s-a aflat printre primele mențiuni (21% au spus că îl consumă frecvent), acesta a continuat să crească în preferințe în ultimii ani pe piața din România.
Cramele din regiunea Moldova sunt cele mai cunoscute de români (90%), având și consumul cel mai ridicat (76%)
Reveal Marketing Research a realizat, de asemenea, media notorietății cramelor din România. Astfel, studiul a ajuns la următoarele concluzii: cele mai cunoscute crame sunt cele din Moldova, menționate de 90% dintre consumatori, urmate de cramele din inima țării, Transilvania cu 70%, apoi de cele din Muntenia cu 62%.
Aceste rezultate pot fi utile pentru producătorii de vinuri la nivel de comunicare. Pentru a identifica cele mai bune strategii de comunicare cu publicul țintă, cramele pot apela la studii de imagine de brand pentru a descoperi ce aspecte influențează nivelul lor actual de notorietate și cum pot acționa pentru a-l îmbunătăți.
Pe lângă nivelul de notorietate, studiul a analizat și consumul declarat pentru cramele din România și a identificat din ce regiuni consumă în medie românii. Astfel că pe primul loc se află din nou cramele din Moldova (76%). Apoi, românii preferă să consume vinuri din Transilvania (49%) și Banat (39%). Alte crame menționate de oameni sunt cele din regiunea Muntenia, preferate de 34%, Oltenia (25%) și cramele din Dobrogea (17%).
Foto: © Kartos | Dreamstime.co
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz