BizRemote by certSIGN Management

4 abilități pe care le puteți învăța în izolare

26 mart. 2020 2 min

4 abilități pe care le puteți învăța în izolare

Reading Time: 2 minute

Marea majoritate a angajaților din mediul de business lucrează în aceste momente de acasă, iar după program, cum România este în carantină totală, cei mai mulți se mulțumesc să se uite la televizor la grupajele de stiri tot mai alarmiste sau poate să citească ceva. Dar, în lipsa unor ieșiri cu prietenii sau familia la cină, de exemplu, ce spuneți de ideea de a dobândi un skill profesional nou? Dacă vă face cu ochiul planul iată câteva resurse interesante care vă vor ajuta să folosiți tot acest timp din izolare cât mai bine.

Editare video

Dacă o fotografie face cât o mie de cuvinte, oare cât înseamnă un clip video? Nu degeaba se spune că video este viitorul comunicării online. Tot mai mulți români sunt pe YouTube, Instagram sau TikTok, unde consumă conținut video. Dacă ați cochetat vreodată cu ideea de a produce clipuri video și acum, la finalul orelor de program aveți o mulțime de timp liber de ce să nu faceți un film? Puteți folosi Final Cut Pro, care este unul dintre cele mai bune programe de editare video din lume. Aici veți găsi un curs online, pentru începători despre cum puteți folosi Final Cut Pro pentru editare video.  

O limbă străină

Vă doriți să învățați o altă limbă străină, dar nu ați avut timp până acum de teme și de exerciții de pronunție. Puteți folosi acest timp de izolare să învățați câteva noțiuni de bază și să vă apropiați mai mult de cultura țării pe care o aveți cel mai mult la inimă, iar după ce trece actuala criză poate chiar să faceți o vizită acolo și să exersați noul skill. Sigur, să învățați o limbă străină ca japoneza sau suedeza în câteva săptămâni, după ce terminați sarcinile de la birou este cam dificil, de aceea, poate este mai bine să începeți cu pași mai mici. Ce spuneți de spaniolă, o limbă care are mai multe în comun cu româna și poate fi învățată mai repede decât o limbă nordincă sau asiatică. Un curs de limba spaniolă, organizat de Universitatea Javeriana din Columbia, poate fi găsit aici.

Programare

Dacă veți avea curiozitatea să vă uitați pe anunțurile de angajare de pe site-uri specializate în recrutare veți observa destul de repede că cele mai căuate joburi de acum (și sunt șanse foarte mari să nu se schimbe prea curând asta) sunt cele din domeniul IT. Și mai mult, sunt și foarte bine plătite. Dacă aveți o gândire matematică și ați fost dintotdeauna priceput la științele exacte, atunci poate ar trebui să profitați de tot acest timp în care nu mai puteți ieși cu prietenii la bere și să învățați bazele programării cu programul Python. Cursurile sunt oferite de Universitatea din Michigan.

Fotografie

Dacă aveți un cont de Instagram, foarte probabil că l-ați cam neglijat în ultimele săptămâni de când călătoriile au fost oprite și este stare de urgență. Până va trece toată perioada de criză și lucrurile își vor intra în normal, vă propun un curs de fotografie pentru începători, din care veți învăța câteva trucuri să faceți fotografii mai bune cu telefonul, care va face minuni pentru contul de Instagram. Tot din același curs veți putea studia fotografia și pe un aparat DSLR. Cursul este oferit de Universitatea din Michigan și promite să vă învețe principii fundamentale în fotografie, de la controlul camerei la compoziție și creativitate.

Foto: © Maciek905 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: