Stiri

3DUTECH „Modelează viitorul!” dezbate impactul tehnologiilor emergente în societate

Reading Time: 3 minute

3DUTECH a marcat a VI-a ediție a campaniei „Modelează viitorul!” printr-o conferință care a adus împreună profesori, elevi, pasionați și profesioniști din domeniul tehnologiei. Evenimentul a adus în centrul atenției modul în care inteligența artificială, imprimarea 3D și robotica transformă viitorul.

Campania „Modelează Viitorul!” este inițiată de 3DUTECH cu sprijinul ECDL România și Dedeman, împreună cu AOAR (Asociația Oamenilor de Afaceri din România) și reprezintă un demers esențial către un sistem educațional care încurajează inovația, explorarea și adaptabilitatea, pregătind tinerii pentru provocările și oportunitățile viitorului digital.

În ultimii ani, 3DUTECH a obținut rezultate remarcabile, reușind să activeze peste 60 de hub-uri de imprimare 3D în întreaga țară și să dezvolte o rețea de sute de profesori specializați în modelare și printare 3D, care au pregătit la rândul lor peste o mie de tineri pentru acest domeniu. De asemenea, la inițiativa 3DUTECH, meseria de tehnician imprimare 3D a fost adăugată în COR și este recunoscută acum și în România.

„Noi am reușit să acoperim toată țara. În fiecare județ am reușit să implementăm cel puțin un hub de printare 3D, unde există profesori specializați care să multiplice cunoștințele și elevi care au participat la aceste programe internaționale de certificare și care participă în continuare.”, afirmă Mihai Peca, Specialist Programe Formare și Certificare Digital Skills, ECDL România.

Întreaga discuție, moderată de Iulia Ionescu, realizatoarea emisiunii iLikeIT de la PRO TV, a pus accentul pe impactul pe care tehnologiile emergente îl au atât asupra vieții personale, cât și profesionale. Speakerii Dragoș Costea de la Humans.ai, Răzvan Isac de la Universal Robots A/S, Adrian Șișman de la Programul REXUS ECRIDA și Mihai Peca de la ECDL România au oferit perspective și strategii pentru adaptarea la schimbare.

„Recomandarea mea e să începeți să testați ceea ce oferă tehnologia cât mai devreme, chiar dacă veți face greșeli. Avem o vorbă în companie care spune – if you fail, fail fast. Adică este ok să greșești, dar să mergi mai departe. Fie că vorbim de roboți, de inteligența artificială, că vreți să faceți o cafea cu robotul, că doriți să dezvoltați o temă pentru un anumit proiect, orice vreți să încercați și orice idei aveți să le puneți în practică pentru că e o curbă de învățare. Poate nu o să faceți ceva minunat din prima, dar e cea mai bună metodă de a învăța.”, susține Răzvan Isac, Area Sales Manager, SEE, Universal Robots A/S.

„Adulții învață de la copii prin joacă, îi observă și au grijă să se joace astfel încât să nu se accidenteze. Așa e și cu imprimanta 3D. Nu poți să lași o imprimantă unui copil pentru că se poate accidenta, deși copilul știe ce vrea să facă. Părinții sunt oarecum forțați să învețe de la ei și să le ofere un mediu corespunzător. Eu mă bucur că există programe cum este ECDL în care poți să înveți fie că ești copil, fie adult. Mi se pare că ar fi foarte bine să meargă împreună, să interacționeze și să învețe, pentru că nu scăpăm de aceste imprimante 3D. O să vrei să le utilizezi.”, afirmă Adrian Șișman, Mechanics & Simulations ECRIDA, Programul REXUS de experimente pentru studenți (3D Printing).

„Pe partea de interacțiune cu oamenii, adică pe partea de avatar sau de video, inteligența artificială are un viitor destul de luminos, pentru că poate furniza anumite funcții pe care oamenii încă nu le-au descoperit”, declară Dragoș Costea, Head of Computer Vision & Research Engineer, Humans.ai.

La Tech Expo 3DUTECH, participanții au avut oportunitatea de a testa personal diverse echipamente și tehnologii de imprimare 3D, dar și de a descoperi soluții și aplicații inovatoare din domeniul inteligenței artificiale și roboticii.
Evenimentul poate fi vizionat pe pagina oficială de Youtube ECDL Romania, oferind acces tuturor celor interesați să urmărească discuțiile captivante și prezentările din cadrul conferinței.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

51 de minute ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

o oră ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

2 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

2 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

2 ore ago

Carrefour România a finalizat transformarea celui de-al treilea hipermarket Cora din București – magazinul Pantelimon

Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…

3 ore ago