37% dintre companii și-au întrerupt activitatea
Reading Time: 2 minuteAproape 20% dintre companiile din România și-au întrerupt total activitatea
Mai bine de 35% dintre companiile din România și-au întrerupt total sau partial activitatea după declanșarea stării de urgență și 27% vor apela în mod cert la șomajul tehnic, după cum arată studiul PwC privind impactul pandemiei COVID-19.
”Marea majoritate a companiilor doresc să își păstreze angajații și să reducă efectele negative asupra acestora. Din păcate, soluțiile sunt limitate și dificil de anticipat într-un climat imprevizibil care duce la scăderea neașteptată a veniturilor într-un termen foarte scurt. Efectul crizei este unul de domino, afectând tot mai mult industrii. Guvernul a luat un prim set de decizii, dar trebuie să continue monitorizarea foarte atentă a problemelor ca să reacționeze la timp cu alte măsuri de sprijin și, astfel, să salveze cât mai multe companii și angajații acestora”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.
Aproape 20% dintre respondenții la studiul PwC, care nu au întrerupt activitatea au precizat că estimează o scădere a cifrei de afaceri cu 25%, dar cu toate acestea au capacitatea de a plăti salariile. La polul opus, 10% dintre companiile din țară care nu au întrerupt activitatea estimează o scădere a cifrei de afaceri de 25% și nu vor putea plăti salariile angajaților. Doar 14% dintre participanții la studiu nu estimează o scădere a cifrei de afaceri.
În acest context, munca de la domiciliu este o oportunitate companiile care o pot implementa datorită specificului activității. Conform studiului, 19% din companii au implementat munca la domiciliu obligatorie pentru toți angajații.
”Munca de acasă a devenit posibilă pentru foarte multe companii datorită faptului că dispun de tehnologie și au angajați bine pregătiți care dețin competențe digitale. În același timp, infrastructura digitală a României care se plasează printre cele mai performante din Europa contribuie la desfășurarea activității fără sincope. La fel de importantă este cultura organizațională în noile condiții de lucru și putem trage concluzia că organizațiile care au investit în pregătirea digitală au un avantaj în prezent care va deveni și mai valoros pe termen lung”, a arătat Ionuț Sas, Partener, Leader People & Organisation PwC România.
Companiile cărora specificul activității nu le permite munca de la domiciliu și ale căror afaceri sunt afectate negativ iau în calcul aplicarea prevederilor privind șomajul tehnic, astfel:
- 27% spun că le vor aplica cu siguranță
- 18% încă nu știu dacă le vor aplica pentru că sunt neclare
- 18% încă nu știu dacă le vor aplica pentru că nu le-au analizat
- 5% arată că mai degrabă nu le vor aplica pentru că actualele prevederi nu corespund specificului activității lor.
”Angajatorii caută diferite metode de reducere a costurilor pentru a se menține pe piață. Totuși, în acest moment doar 11% iau în calcul concedierile și majoritatea caută alte variante pentru a-și păstra angajații, cum ar fi încurajarea concediului de odihnă sau a concediului fără plată parțial, oprirea sau reducerea programelor de training, sistarea angajărilor, eliminarea sau reducerea beneficiilor neobligatorii ori reducerea programului de lucru”, a spus Oana Munteanu, Senior Manager People & Organisation PwC România.
Potrivit studiului aproape 30% dintre cei chestionați anticipează că vor avea capacitatea să plătească salariile în următoarele trei luni, în timp ce 42% nu au încă estimări în acest sens.
Foto: © Paulus Rusyanto | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz