Tech

35 de echipe se califică în programul de pre-accelerare Innovation Labs 2024, după Hackathonul din București

Reading Time: 6 minute

Programul Innovation Labs 2024 a debutat pe 9-10 martie cu Hackathonul de 30 de ore desfășurat în Biblioteca Centrală a Universității Naționale de Științe și Tehnologie POLITEHNICA din București.

La acesta au participat și echipe din Brașov, Constanța, Sibiu, Cluj-Napoca și Iași pe linia parteneriatelor academice cu aceste centre universitare.

În urma Hackathonului Innovation Labs organizat în București, 35 de echipe formate din startup-uri tehnice s-au calificat pentru programul de mentorat de aproape trei luni, coordonat de către Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis și Timișoara Startups, cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, Orange România, AROBS Transilvania Software, Eviden, UiPath și Stripe, având Romanian – American Foundation, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și Early Game Ventures ca parteneri strategici, și în colaborare cu UEFISCDI – Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.

Hackathonul din București și implementarea la nivel local a programului Innovation Labs sunt susținute de partenerii locali Adobe Romania, Keysight Technologies, NXP Semiconductors Romania, Carrefour România, Eximprod Grup, PSS Prosoft Solutions, Arctic Stream, Ortec, PentestTools și Genezio.

Cele 106 echipe înscrise au prezentat în fața partenerilor, a reprezentanților media, a reprezentanților ambasadelor și a potențialilor investitori ideile de produse de tehnologie ce vizează probleme și nevoi reale ale utilizatorilor și impactul acestora în diverse sectoare de business, la nivel național și global. Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Naționale de Științe și Tehnologie POLITEHNICA din București – care a fost și în acest an o gazdă minunată pentru toți reprezentanții ecosistemului de tehnologie care au participat la Hackathon, cu diverse roluri.

Hackathonul din București a adunat 106 echipe, respectiv un număr de peste 360 de tineri cu proiecte curajoase și inovatoare, care își propun să aibă un impact pozitiv asupra mai multor sectoare de business prin soluțiile lor tehnologice. Startup-urile prezente s-au aliniat cu una dintre verticalele de afaceri ale programului: Agriculture, Blockchain, Cybersecurity, DevTools, Digital Health, Lifestyle, Retail & E-commerce, Smart City & Industry 4.0 și Sustainability.

Pe 23 și 24 martie 2024, urmează alte trei Hackathoane Innovation Labs, care vor avea loc simultan în Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Înscrierea pentru acestea se poate face accesând următoarele linkuri: pentru Cluj, pentru Iași și pentru Timișoara. Se pot înscrie participanți și din alte centre universitare din țară. Programul este deschis tinerilor din toate universitățile, Innovation Labs fiind implementat în cele patru centre, alături de 19 parteneri academici principali:

  • în București: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Academia de Studii Economice din București;
  • în Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov;
  • în Constanța: Universitatea „Ovidius”;
  • în Cluj-Napoca: Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
  • în Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași;
  • în Oradea: Universitatea din Oradea;
  • în Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  • în Suceava: Universitatea „Ștefan cel Mare”;
  • în Timișoara: Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Participanții Hackathoanelor Innovation Labs 2024 acoperă trei categorii, în funcție de experiența membrilor:

  • Echipe formate exclusiv din studenți, susținute de Romanian-American Foundation, trebuie să fie alcătuite în întregime din studenți activi, cu vârsta sub 27 de ani pentru licență/masterat sau sub 30 de ani pentru doctoranzi.
  • Echipele spin-off din mediul universitar, sprijinite de Orange România și Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării. Aceste echipe au o idee de cercetare dovedită și cel puțin jumătate dintre membrii sunt cercetători într-o universitate sau instituție de cercetare din România.
  • Echipele mixte formate din studenți și antreprenori/absolvenți de învățământ superior cu experiență vor parcurge împreună un program de descoperire antreprenorială și trebuie să includă cel puțin un student activ la licență/masterat într-o universitate din România, cu vârsta sub 27 de ani.

Cum a fost la Hackathonul de la București

Duminică, 10 martie, echipele și-au prezentat versiunea îmbunătățită a produsului și a strategiei lor de afaceri în fața juriului și a publicului. Prezentarea a inclus o demonstrație tehnică și de business, urmată de un elevator pitch de 2 minute și de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Juriul, compus din reprezentanți ai ecosistemului inovării tehnologice din România, a avut sarcina dificilă de a selecta cele mai performante și promițătoare 35 de echipe și prototipuri care vor intra în programul de dezvoltare și mentorat de trei luni. 33 dintre aceste echipe calificate în program sunt din București, Brașov și Sibiu.

Câte o echipă din Cluj și Iași s-au precalificat în programele locale care vor începe peste 2 săptămâni. Cele 33 de echipele calificate în programul din București încep de astăzi o experiență intensă de interacțiuni săptămânale cu mentorii, utilizatorii și potențialii investitori, intrând treptat în lumea inovării digitale și a antreprenoriatului de tehnologie.

Răzvan Rughiniș, cofondator Innovation Labs

Dintre echipele participante la Hackathon, cinci au ales să continue idei de business lansate de partenerul Innovation Labs Eviden, și altele trei au preluat idei care au rezultat din sesiunile de ideație ale programului educațional cu partenerii de la NXP Semiconductors Romania. Aceste idei au fost puse la dispoziția echipelor participante la Hackathon sub forma de Open Challenges, și ele sunt în continuare disponibile pe site-ul oficial al programului de pre-accelerare pentru a fi abordate și în celelalte 3 Hackatoane care se desfășoară la nivel național.

Pe parcursul următoarelor săptămâni, obiectivul programului este de a accelera ideile către stadiul de MVP (Minimum Viable Product), ajutând echipele să își aducă ideile într-o formă validată pentru clienții reali ai pieței, dar și de a-i îndrepta către oportunitățile potrivite de finanțare ale propriului startup. Totodată, programul își propune să insufle participanților un mod antreprenorial de a gândi, introducând în vocabularul lor termeni și concepte de business. Acest demers este accentuat prin activitățile diverse din program, în cadrul cărora antreprenori și oameni de business consacrați vor împărtăși experiențele lor cu tinerii participanți. Nu în ultimul rând, prin intermediul partenerilor programului, echipele beneficiază de acces la tehnologii de ultimă generație pentru dezvoltarea produselor lor, precum și de oportunități de poziționare eficientă pe piață.

Pentru acest an, Innovation Labs a anunțat un parteneriat strategic pe termen lung cu fondul de investiții Early Game Ventures. Acesta va investi inițial 500.000 de euro într-una din ideile de afaceri dezvoltate în ediția 2024 a Innovation Labs, cu posibilitatea ca valoarea investițiilor să crească în viitoarele ediții. Reprezentanții Early Game Ventures s-au implicat în recrutarea participanților la program împreună cu organizatorii locali ai Innovation Labs, prin intermediul unei serii de evenimente conexe desfășurate în centrele naționale ale programului, precum și în alte centre secundare afiliate.

Ce urmează pentru Innovation Labs 2024

Începând cu anul 2024, Innovation Labs va introduce o nouă curriculă în centrul său din București. Această nouă curriculă va consta în sesiuni săptămânale cu module teoretice pre-înregistrate, abordând subiecte specifice legate de dezvoltarea startup-urilor în cadrul Innovation Labs. Acestea vor fi urmate de sesiuni de mentorat 1:1, adaptate la necesitățile individuale ale fiecărui startup. Progresul echipelor va fi monitorizat prin intermediul materialelor și livrabilelor pregătite în avans pentru workshop-uri. Începând din acest an și având în vedere parteneriatul cu un fond de investiții, curricula actualizată din București va acorda o atenție sporită educației financiare privind investițiile.

În ediția din 2024, sesiunile naționale de Tech Talk-uri vor fi înlocuite de Innovation Labs Unplugged Sessions, o serie de discuții captivante, desfășurate informal, la o cafea, despre aspecte relevante pentru domeniul startup-urilor din România, precum colaborările de succes între startup-uri și corporații, influența trendurilor de pe piață în dezvoltarea de produse digitale, strategii de marketing digital pentru startup-uri, criteriile pe care investitorii le urmăresc în alegerea potențialelor investiții sau rolul jurnalismului în sprijinirea startup-urilor în contextul românesc.

Totodată, organizatorii plănuiesc ca, după finalizarea ediției din acest an, să permită, în premieră, accesul în regim open source la o serie de resurse digitale ale programului de care va beneficia întregul ecosistem.

Pe 30 mai, în cadrul evenimentului Startup Fair și al finalei Demo Day, ce vor avea loc în aceeași zi, finaliștii programului își vor prezenta progresul în fața partenerilor Innovation Labs, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, precum și a publicului larg, urmând ca echipele și produsele cele mai convingătoare să fie apreciate prin premiile Innovation Labs. Din vară, după încheierea programului, echipele vor continua să beneficieze de sprijinul acceleratorului, al partenerilor și al susținătorilor programului, devenind parte din numeroasa comunitate de alumni a Innovation Labs.

Innovation Labs este cel mai longeviv program de educație antreprenorială de tip pre-accelerator, cu o istorie de 12 ani, tradiție universitară și amprentă națională, dedicat startup-urilor de tehnologie. Innovation Labs 2024 este un program educațional organizat în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, coordonat de Asociația Tech Lounge și implementat alături de ONG-urile partenere de la nivel național: Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis și Timișoara Startups.

Team

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

4 minute ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

8 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

14 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

14 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

15 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

15 ore ago