Management Stiri

3 idei pentru interviuri video cât mai reușite

9 apr. 2020 2 min

3 idei pentru interviuri video cât mai reușite

Reading Time: 2 minute

Sunt deja câteva săptămâni de când o bună parte dintre angajați lucrează de acasă, ca urmare a pandemiei cu coronavirus, motiv pentru care apelurile video câștigă brusc foarte mare popularitate.

Fie că sunt conferințe video cu colegii, sau apeluri către prieteni și rude pe care nu le-ați mai văzut în tot acest timp ori interviuri de angajare, apelurile video au devenit forțat o prezență zilnică în viața fiecăruia dintre noi. Dacă nu aveți experiență cu programe precum Zoom sau Skype și încă nu v-ați acomodat cu conferințele video, iată câteva idei care să vă ajute să aveți o experiență online cât mai reușită.  

Faceți un test

Înainte să efectuați apelul propriu-zis, nu ar fi o idee rea să testați programul, mai ales dacă nu l-ați mai folosit până atunci și să vă asigurați că aveți o conexiune bună la internet. De asemenea, testați microfonul și camera video. Vă puteți aloca un interval de cinci minute înainte să începeți apelul, pentru toate aceste verificări. Atunci când nu vorbiți, opriți microfonul, pentru că acesta poate capta sunete de fundal ce pot distrage atenția tuturor celorlalți participanți la discuție și este mai ușor pentru ceilalți să își dea seama cine vorbește. Limbajul nonverbal este ușor de interpretat în timpul discuțiilor față în față, astfel că interlocutorul citește cu rapiditate când poate lua cuvântul, ceea online poate fi mai dificil. Asigurați-vă că faceți o scurtă pauză înainte să luați cuvântul să vă asigurați că nu este o întârziere a transmisiei și nu întrerupeți interlocutorul. Un alt factor important de care trebuie să țineți cont înainte de apelul video este să opriți mail-ul, notificările, alertele social media și update-urile programelor care ar putea apărea pe ecran în timpul interviului.

Ținuta contează

Unul dintre avantajele pe care le avem când lucrăm de acasă este posibilitatea adoptării unei ținute lejere, cu toate acestea, în timpul unui video call profesional sau al unui interviu pentru un job nou, nu ar fi o idee rea să vă îmbrăcați ca pentru o întâlnire clasică la un prânz de afaceri. De preferat este să evitați hainele cu dungi sau modele și ținutele cu alb, roșu și culori pastelate, pe care camera nu le percepe corect. De asemenea, evitați cămășile sau tricourile complet negre deoarece camera va ajusta automat gradul de luminozitate și nu vi se va mai vedea bine fața.

Lumina este importantă

Oricât de tentant ar fi să vă așezați în dreptul unei biblioteci pline cu cărți de leadership sau de literatură corporate în timpul unui interviu de angajare, încercați să vă așezați în funcție de lumină. Dacă este posibil ca o sursă de lumină naturală să vă cadă pe față, aceasta este cea mai bună poziționare a laptopului pentru că lumina naturală vă va accentua trăsăturile și vă va pune în evidență chipul. Chiar dacă o astfel de poziționare a laptopului ar însemna să aveți în spate întreaga camera în dezordine este bine să știți că atât Zoom cât și Skype, cele mai populare programe pentru video call-uri au posibilitatea să „blureze” imaginea, astfel încât focusul să fie doar pe cel din fața camerei video.

 Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: