250.000 euro, puși la bătaie pentru îmbunătățirea spațiului urban
Reading Time: < 1 minutING Bank și The Institute au lansat de curând cea de-a doua ediție Urbaniada. Competiția pune în joc finanțare în valoare totală de 250.000 euro, pentru proiecte menite să îmbunătățească viața în orașe.
Arhitecții, urbaniștii, publicitarii sau membrii organizațiilor din sectorul asociativ, care au un proiect apt să contribuie la creșterea calității vieţii în spațiul urban, se pot înscrie în concurs până la data de 19 decembrie 2016. Organizatorii își doresc să adune o varietate cât mai mare de soluții menite să îmbunătățească experiența urbană sau să rezolve probleme specifice spațiului comun din orașele românești. Problemele trebuie să fie justificate prin cercetări deja existente sau prin experiențe documentate ale aplicanților, în comunitatea căreia se adresează proiectul propus.
Membrii juriului, specialiști în urbanism, sociologie, arhitectură și antropologie, vor evalua atent experiența managerială a aplicanților și capacitatea acestora de implementare, rezultatele, impactul urmărit, dar și mensurabilitatea acestora.
Lista cu finaliștii celei de-a doua ediții va fi făcută publică pe 30 ianuarie 2017. Primele opt proiecte, acelea cu notele cele mai mari, vor intra ȋn faza a doua a jurizării, ȋn care candidații ȋși vor prezenta individual proiectele ȋn fața juriului. Câștigătorii vor fi anunțați până pe 1 martie 2017.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz