Management Stiri

Leadership-ul feminin și diversitatea

20 iun. 2017 3 min

Leadership-ul feminin și diversitatea

Reading Time: 3 minute

Numărul de femei prezente în consiliile de administrație s-a dublat sub conducerea unei femei (29%), față de consiliile de administrație prezidate de un bărbat (16%), la nivel global, arată a cincea ediție a studiului Deloitte Women in the Boardroom. Aceste procente sunt aproape identice cu cele privind relația dintre o femeie CEO și numărul de femei din consiliile de administrație din compania respectivă (29%), comparativ cu o companie condusă de un CEO bărbat (15%).

La nivel global, 15% din toate locurile din consiliile de administrație sunt ocupate de femei, o creștere modestă de 3% față de anul 2015, arată Women in the Boardroom, studiul care analizează eforturile a peste 60 de țări de a promova diversitatea de gen în cadrul consiliilor de administrație. Femeile sunt în continuare slab reprezentate în consilii, în ciuda beneficiilor diversității de gen la locul de muncă (o guvernanță corporativă eficientă și o creștere economică mai cuprinzătoare) și a eforturilor continue de îmbunătățire a diversității de gen.

Raportul include, în premieră, și o analiză regională a relației dintre leadership și diversitate, identificând o relație directă între leadership-ul feminin (CEO și lideri de consilii) și numărul de femei din consiliile de administrație: diversitatea de gen este mai mare atunci când într-o companie există o femeie CEO sau o femeie care prezidează consiliul de administrație.

În România, femeile ocupă 10% din locurile din consiliile de administrație ale companiilor mari listate, 12% din rolurile non-executive ale celor mai bine cotate companii și 15% din locurile din consiliile de supraveghere ale tuturor companiilor listate la Bursa de Valori București.

”La Deloitte promovăm activ diversitatea de gen prin intermediul unor serii de inițiative. Credem că este importantă implementarea unor măsuri printr-un efort comun, cum ar fi  crearea unei entități oficiale care să colecteze informații privind diversitatea de gen din companii, cu scopul de a promova transparența prin practici de guvernanță corporativă, dar și o cultură mai inclusivă prin intermediul cursurilor și al unor ambasadori care pot disemina în mod eficient programele respective, și care pot arăta beneficiile diversității de gen pentru o organizație”, a spus Madeline Alexander, Partener și lider pentru diversitate Deloitte România.

Principalele concluzii ale studiului Deloitte Women in the Boardroom:

  • Consiliile de administrație din America nu sunt foarte diverse

În Statele Unite ale Americii, doar 14% dintre locurile din consiliile de administrație sunt ocupate de femei, o creștere de numai 2% față de ediția din 2015. În Canada, procentul femeilor aflate în consilii de administrație a crescut până la 18%, cu 5% mai mult față de 2015. În America Latină și de Sud, doar 7% dintre locurile din consilii sunt ocupate de femei și numai 2% dintre pozițiile de conducere dintr-un consiliu sunt ocupate de femei.

  • În regiunea EMEA progresul variază semnificativ

România este în urma celorlalte țări din Uniunea Europeană cu doar 12% dintre pozițiile non-executive ocupate de femei, față de media UE de 23%. Norvegia, prima țară care a introdus o cotă de diversitate, are procentul cel mare de femei în consiliile de administrație (42%). În Marea Britanie nu există cotă pentru diversitatea de gen, dar 20% dintre locurile din consilii și 3% din pozițiile de conducere din consilii sunt ocupate de femei. Procentul de femei din consiliile de administrație a crescut până la 28% în Italia, însă numărul femeilor care prezidează consiliile a scăzut cu 14% din 2015 și până acum până la 9%.

  • În Australia și Oceania diversitatea de gen din consiliile de administrație este în creștere

În Australia, cifrele continuă să se îmbunătățească o dată cu creșterea procentului de femei din consiliile de administrație până la 20% , și 5% pentru pozițiile de conducere din consiliile de administrație. Noua Zeelandă a înregistrat cea mai mare creștere din 2015 până astăzi, 28% dintre locurile din consilii fiind ocupate de femei.

  • Asia-Pacific este în urma celorlalte regiuni

Cu numai 8% femei în consiliile de administrație, diversitatea de gen din anumite economii importante din Asia este la un nivel modest comparativ cu alte regiuni globale. Doar câteva țări din Asia-Pacific au cote obligatorii sau alte soluții pentru remedierea acestei probleme.

MSCI ESG Research Inc. a colectat pentru Deloitte Global date privind diversitatea de gen din consiliile de administrație din peste 7.000 de companii din 44 de țări din Asia Pacific, America și EMEA. Informațiile au fost strânse până la 15 decembrie 2016. Pe baza acestor informații, raportul Women in the Boardroom include analize globale, regionale și locale privind progresul diversității de gen din consiliile de administrație. Acesta include, de asemenea, o reprezentare a prezenței femeilor în consiliile de administrație din șase industrii cheie: servicii financiare, bunuri de larg consum, tehnologie, media și telecomunicații, industria prelucrătoare, sănătate și servicii medicale și energie și resurse. Pentru a completa aceste date, Deloitte Global a adăugat informații despre cota de diversitate și alte inițiative privind consiliile de administrație din alte 20 de țări. În total, studiul explorează eforturile a 64 de țări pentru a promova diversitatea de gen în consiliile de administrație. Interviurile  au fost conduse de patru directori din Australia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite pentru a furniza o perspectivă editorială asupra rezultatelor studiului, dar și informații suplimentare în ceea ce privește evoluția diversității de gen din consiliile de administrație din acele regiuni.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: