214 milioane de euro pentru antreprenoriatul social disponibile din fonduri europene. Cum pot fi accesați banii
Reading Time: 2 minuteMinisterul Investițiilor și Proiectelor Europene va lansa, în data de 18 august 2023, două apeluri de proiecte dedicate antreprenoriatului social din zonele rurale și urbane, bugetul total alocat acestor investiții fiind de 214 milioane de euro. Apelul de proiecte care vizează înființarea de întreprinderi sociale în zonele rurale este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021- 2027, iar cel dedicat zonelor urbane, prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027.
„Prin cele două apeluri pe care le vom lansa dăm acces la finanțare tuturor celor interesați să dezvolte antreprenoriatul social, adică persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, tinerilor cu vârsta de peste 30 ani, șomerilor, persoanelor din grupuri dezavantajate pe piața muncii și persoanelor inactive. Cu ajutorul acestor finanțări, beneficiarii vor dobândi competențe antreprenoriale care să le permită dezvoltarea întreprinderilor sociale și crearea de locuri de muncă pentru categoriile vulnerabile. Numărul estimat de întreprinderi care se vor deschide este de peste 1.400, dar dincolo de cifre, cred că impactul pozitiv creat în comunitate va fi unul mult mai mare decât putem noi estima”, a declarat ministrul Adrian Câciu.
Apelul de proiecte „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban” finanțat prin PEO dispune de un buget total de 104,91 milioane euro, din care 12,85 milioane euro sunt dedicate zonelor ITI Valea Jiului, Țara Făgărașului, Moții – Țara de Piatră și Delta Dunării. Printre beneficiarii eligibili se numără entități ale economiei sociale, rețele, uniuni, federații din sectorul economiei sociale; dar și de către furnizori de formare profesională autorizaţi publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare acreditați publici și privați, furnizori de servicii sociale, organizaţii sindicale şi organizații patronale, asociaţii profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri.
Proiecte cu valoare eligibilă de 3 milioane de euro
Valoarea totală maximă eligibilă a unui proiect este de 3 milioane euro, iar în cazul Investițiilor Teritoriale Integrate (ITI), valoarea totală maximă eligibilă a unui proiect este de 1,42 milioane de euro.
Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte finanțat prin PEO poate fi consultat AICI.
Pentru întreprinderile sociale înființate în mediul rural, proiectele vor fi finanțate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget total de 109,46 milioane de euro.
În cadrul acestui apel de proiecte, valoarea totală maximă eligibilă a unui proiect este de 3.000.000,00 euro. Nu vor fi finanțate proiecte a căror valoare a asistenței financiare nerambursabile este mai mică sau egală cu 201.000 euro.
Activitățile eligibile în cadrul proiectelor sunt cele de formare în competențe antreprenoriale și dezvoltarea planurilor de afaceri, tutorat/ mentorat, asistență/ consiliere, role models etc, inclusiv prin activarea potențialului antreprenorial al unor persoane aparținând grupurilor dezavantajate.
Ghidul solicitantului poate fi consultat AICI.
Proiectele pot fi depuse, în cadrul ambelor apeluri, prin Sistemul informatic MySMIS2021 începând cu data de 18.08.2023, ora 16.00, până în data de 13.11 .2023, ora 16.00.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz