2014 anul restructurarilor
Reading Time: 2 minuteRata de incetare a contractelor de munca in Romania a fost de 16,4% pe parcursul anului trecut, in crestere cu 0,2%, comparativ cu anul 2013
Rata de incetare a contractelor de munca din Romania – atat plecari voluntare, cat si disponibilizari – este usor ridicata fata de media din Europa Centrala si de Est (unde se situeaza la 14,9%), precum si peste media din Europa (14,3%). Concluzia apartine studiului PwC Saratoga, realizat de PwC si dat recent publicitatii. “Desi la nivelul muncitorilor se observa o scadere a ratei de incetari ale contractelor de munca, in randul personalului administrativ s-a inregistrat o crestere a acestei rate, reflectand presiunea pusa de angajatori pe departamentele de suport. Totodata, tinand cont de scaderea ratei de recrutare externa (de la 14,1% la 11,9%) se observa continuarea eforturilor angajatorilor de optimizare a schemei de personal, conform modelului adoptat de multe organizatii de a genera aceleasi rezultate cu resurse mai putine”, spune Horatiu Cocheci, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanta in Resurse Umane, PwC Romania.
Ca sectoare de activitate, tot cercetarea arata o rata peste medie a incetarilor in retail – sector traditional caracterizat printr-o fluctuatie mare de personal – si in industria bunurilor de larg consum – in crestere cu 8% fata de anul anterior – semn al restructurarilor masive din acest sector de activitate din ultima perioada. In schimb, in sectorul farmaceutic si cel de productie industriala, rata de incetare a contractelor de munca a fost sub media pietei. Un alt comportament reprezentativ pentru perioada recesiune si post-recesiune este absenteismul organizational. Desi Romania ramane sub nivelul tarilor europene in ceea ce priveste absenteismul s-a inregistrat o crestere a ratei acestuia de la 1,5% la 2,4% mai ales in randul specialistilor – de la 2% la 2,4% – si a muncitorilor – de la 2,6% la 3,1% – cu precadere in sectorul bunurilor de larg consum. Comparativ, media Europeana a absenteismului organizational este de 3,5%, in timp ce in Europa de Vest aceasta se situeaza la 3 procente, iar in Europa Centrala si de Est ajunge la 3,8%.
Foto: Dreamstime
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz