Interviuri

Avanpostul relației franco-române

Reading Time: 4 minute

Dacă nu cu mult timp în urmă relația dintre România și Franța nu era una tocmai strânsă, numirea lui Luca Niculescu în funcția de ambasador al României la Paris a adus o reîncălzire a legăturilor dintre cele două state.

Pe fostul jurnalist Luca Niculescu l-am întâlnit la Ambasada României la Paris, unde ne-a vorbit despre planurile sale pentru promovarea României în rândul investitorilor francezi, dar și despre noul val de companii din Hexagon care și-au arătat interesul față de mediul de afaceri local.

Cum ați caracteriza astăzi relația dintre România și Franța și ce planuri aveți pentru îmbunătățirea acesteia?

Eu aș spune că relația este excelentă acum. Este o relație istorică, știm celebra frază a lui Titulescu că în relația franco-română e „dificil să separi inima de rațiune“ și cred că aceasta este valabilă și astăzi. Este o relație foarte sentimentală, foarte afectivă.

Dacă e să vorbim despre relația actuală, 2016 a fost un an foarte bun. Au fost două vizite ale premierului român în Franța. Sigur, una a fost generată și de meciul de fotbal din deschiderea Euro 2016, când am fost suficient de amabili să îi lăsăm pe francezi să câștige. Apoi a fost vizita președintelui François Hollande în România, pe 12 și 13 septembrie, anul trecut, o vizită importantă, prima vizită de stat a unui președinte francez în ultimii douăzeci de ani. Și tot anul nu am făcut decât să lucrăm la consolidarea parteneriatului strategic care există între România și Franța – semnat în 2008, când Nicolas Sarkozy era președinte.

Care sunt principalele preocupări ale oamenilor de afaceri francezi cu privire la mediul de afaceri din România?

Franța este unul dintre investitorii puternici și diversificați în România. Întâlnim economia franceză în toate sectoarele economiei românești. Din cele 40 de firme mari care dau indicele bursei franceze, 38 sunt prezente în România.

Practic, există foarte multe legături între cele două economii. Aș spune în primul rând că, în general, oamenii de afaceri francezi cunosc România. Legăturile sunt vechi, sunt puternice, datează chiar dinainte de 1989. Vă amintiți de întreprinderile franceze care au venit în România înainte, Dacia cu Renault, Eurocopter, care acum a
devenit Airbus Helicopters, și mai sunt și alte exem­ple de firme franceze care cunoșteau România.

A existat o deschidere evident mare a României către investițiile străine după ’90 și Franța a fost printre pionieri. Deci cunosc România, sunt interesați de ea, dincolo de toate considerentele economice, fiscale – România este o țară atractivă, are o fiscalitate interesantă, are o mână de lucru calificată și competentă –, există și afinitățile culturale: francezii se simt bine în România. Este o țară latină, este una francofonă și francofilă, încă o dată judecând în contextul geografic și geopolitic actual. Deci, atracția este mare. Este o țară care cunoaște creștere economică, România a avut anul trecut una dintre cele mai importante creșteri economice din Europa și aceasta vine după câțiva ani consecutivi de creștere.

Noi și Ambasada Franței în România facem tot ce putem pentru a-i ajuta atât pe francezi să vină în România, cât și pe investitorii români să vină în Franța. Este o piață cunoscută în care vor veni, sunt convins, din ce în ce mai mulți francezi. Deja sunt prezente toate întreprinderile mari și vor veni și cele mici și
mijlocii.

Care sunt principalele zone pe care ar trebui să le îmbunătățească România?

Văd un interes foarte mare din partea oamenilor de afaceri francezi, care sunt atrași de toate domeniile. Sigur, există domeniile tradiționale precum cel auto, producția de sticlă, anvelope și retail. Dar acum văd că francezii încep să fie interesați de tot ceea ce înseamnă IT. Au apărut multe articole în presă, în ziare importante, despre România ca un Silicon Valley al Europei de Est și văd interesul Franței și al întreprinderilor franceze pentru IT-ul românesc și pentru deschiderea unor societăți în țară. Există, de asemenea, un interes pentru agricultură și turism. Toate sectoarele economiei sunt interesante pentru că avem și o economie destul de asemănătoare. Multe dintre sectoarele în care evoluează investitori francezi au un corespondent și în România. Există o tradiție industrială puternică în România, ce să mai vorbim despre agricultură și acum această industrie a noilor tehnologii care se suprapune și cu interesul francez. Pe mine mă bucură să văd că există investitori români care încep să fie prezenți în Franța. Știm de Bitdefender, care este probabil softul cel mai vândut în Franța în materie de antiviruși și care a cumpărat o societate franceză.

Care sunt planurile pe care le aveți ca ambasador al României în Franța?

Ceea ce aș vrea este ca mai multe întreprinderi românești să fie prezente în Franța. Noi nu avem campionii mondiali pe care îi are Franța în dife­rite domenii, dar există întreprinderi mici și mij­locii românești care pot fi prezente aici. Aici ne gândeam să folosim rețeaua mare de parteneriate care există între orașe și comune din cele două țări. Franța este țara din Europa cu care România are cele mai multe operațiuni de înfrățire. Sigur, există un motiv istoric pentru aceasta: înainte de 1989, Franța și Belgia au pornit o operațiune de salvare a satelor românești amenințate cu distrugerea de Ceaușescu. Ulterior aceste legături au continuat și astăzi sunt 250 de operațiuni de înfrățire. Sunt orașe mari înfrățite, cum ar fi Timișoara cu Rueil-Malmaison – un oraș de lângă Paris cu 100.000 de locuitori –, Clujul cu Nantes. Dincolo de chestiunea de imagine sunt și orașe cu potențial economic mare, unde astfel de legături pot funcționa bine între companiile din aceste orașe. Acesta ar fi unul dintre obiective. Un altul, care mă interesează și ține și de fosta mea profesie, cea de jurnalist, este cel legat de imaginea României în Franța, pentru că te mai lovești de unele clișee cu care nu ești de acord și pe care ai dori să le schimbi. Și aici vreau să profităm cât mai mult posibil de sezonul cultural comun care va exista între România și Franța.

Ne puteți spune mai multe despre acest proiect? Ce beneficii va aduce României?

Acesta începe la 1 decembrie 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, și se va termina pe 14 iulie 2019, de ziua națională a Franței. Pentru România aceasta va fi o ocazie să orga­nizeze multe evenimente în Franța, să se prezinte în cele mai frumoase haine ale ei. Va fi prezentă și Franța în România, pentru că, așa cum ne plângem noi că există clișee despre România în Franța, la fel se plâng și ei că există clișee în România. Apoi, există toate proiectele mari, există acest parteneriat strategic între Franța și România, există viziunea despre Europa, pe care de multe ori o împărtășim. Cele două țări au de multe ori poziții asemănătoare pe marile dosare europene. Suntem două țări care vrem un continent european mai bun, mai puternic, o Europă care să nu fie numai o aglomerare de state, unul lângă altul, care nu împărtășesc aceleași principii și aceleași valori. Deci, sunt multe lucruri pe care le facem în comun și pe care le putem face în comun.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Peste 100.000 de cărți au fost vândute într-o singură zi de Black Friday

Bookzone a atins un nou record de vânzări și a adus literatura mai aproape de publicul din România. Cu reduceri…

2 minute ago

WE AS WEB anticipează afaceri de 32 milioane Euro și profit net de 5 milioane Euro în 2024

WE AS WEB, companie de dezvoltare software, estimează o cifră de afaceri de 32 milioane de Euro și un profit…

6 minute ago

Ghid pentru antreprenorii care își doresc afaceri sustenabile

Într-o lume unde provocările sociale și de mediu devin tot mai complexe, sustenabilitatea este esențială pentru succesul oricărei afaceri moderne.…

13 minute ago

E.ON dă startul E.ON Energy Challenge adresată studenților

Începe competiția E.ON Energy Challenge, dedicată studenților, ediția 2025. Sunt invitați să se înscrie în concurs studenții la nivel licență…

18 minute ago

BCR lansează un card de credit special pentru Dedeman, accesibil din George

Banca Comercială Română (BCR) și Dedeman anunță un parteneriat prin care lansează creditul special BCR Dedeman, ce își propune să…

23 de minute ago

Dendrio, parte din grupul Bittnet, a obținut o finanțare de 5 milioane de lei din partea ING

ING Bank România finanțează cu 5 milioane de lei compania Dendrio, parte a grupului Bittnet, pentru finanțarea capitalului de lucru…

47 de minute ago