Stiri

19 noiembrie – Ziua Internațională a Bărbatului. Care sunt cei mai de succes bărbați din România în 2023

Reading Time: 3 minute

Pe data de 19 noiembrie, începând cu anul 1999, se sărbătorește Ziua Internațională a Bărbatului. Din anul 2016, Parlamentul României a votat sărbătorirea Zilei Bărbatului și în România, ca sărbătoare oficială a statului român. Obiectivele acestei zile includ concentrarea asupra sănătății bărbaților și băieților, îmbunătățirea relațiilor dintre sexe, promovarea egalității între sexe și prezentarea de modele masculine de urmat.

Pe site-ul www.barbatidesucces.ro românii au votat care sunt cei mai de succes bărbați din anul 2023. În total au votat 4.179 de persoane iar în top 10 regăsim sportivi, artiști și oameni de afaceri.

Succesul nu se numără, se simte

Dacă ar fi să faci un top al bărbaților de succes din România, te-ai folosi de statistici, de algoritmi, de cifre, de inteligență artificială? Sau l-ai face după cum simți, după cum îți spune intuiția și felul în care sunt percepuți în mentalul colectiv acei bărbați pe care i-ai propune? Un bărbat de succes este unul care se compară constant cu ceilalți, cu concurența? Sau este unul căruia nici măcar nu-i pasă de ce fac și cum se plasează ceilalți, iar singura măsură pe care o are este propria-i persoană?



An de an, avem această curiozitate, de a afla de la voi care sunt cei mai de succes bărbați din România. Suntem siguri că atunci când ne-ați dat răspunsurile nu ați stat să căutați pe internet tot felul de cifre și statistici, și nu v-ați pus răspunsurile la îndoială. Totodată am observat că răspunsurile voastre diferă de la an la an, motiv pentru care repetăm acest top la un interval destul de mare încât să permită o resetare, un refresh, o regândire și o reașezare, în funcție de ce s-a mai schimbat în lume și în voi, în noi toți. Nimic nu rămâne bătut în cuie, nici măcar succesul… sau poate cu atât mai mult succesul.

Succesul e o chestie volatilă. Cei care îl au știu asta foarte bine, prea bine. Azi îl ai, mâine poate căpăta o cu totul altă valență, pentru că succesul nu stă în dovezi incontestabile. Succesul se simte. Se simte de către cei care-l oferă, se simte de către cei care îl primesc și se simte de către cei care și-l doresc. Poți să ai toți banii din lume, dar lumea să nu te perceapă drept o persoană care a cunoscut succesul. Poți face performanță, indiferent de domeniu, dar în mințile oamenilor să nu exiști, atunci când vine vorba de o scară ierarhică a succesului.

Succesul se simte, îl simți și, cel mai important, îl faci să fie simțit de cei din jurul tău. Altfel, atunci când succesul nu e împărtășit, nu e oferit și nu e „simțit”, el se risipește și poate căpăta chiar conotații negative.

Cine este în topul bărbaților de succes din anul 2023?

În top 10 Bărbați de succes 2023 avem doi oameni de afaceri și doi sportivi, restul fiind cântăreți sau actori. În top 10 se regăsesc Tudor Chirilă, Victor Rebengiuc, Gheorghe Zamfir sau David Popovici.

Pe primul loc în acest top este Ion Țiriac, urmat de Gheorghe Hagi și David Popovici.

Cum a fost realizat topul?

Topul final a rezultat în urma voturilor online, pe site-ul www.barbatidesucces.ro

Perioada de vot a fost 15 septembrie – 15 octombrie 2023 și, în total, au votat 4.179 de persoane.

Fiecare persoană care a votat a avut posibilitatea să enumere 3 bărbați de succes din România. Locul 1 a primit 100 de puncte, locul 2 a primit 66 de puncte, iar locul 3 a primit 33 de puncte. Topul a rezultat prin adunarea numărului de puncte pentru fiecare nume nominalizat.

Rezultatele votului au fost certificate de firma de studii de piață www.Brandberry.ro

Bărbați de Succes este o campanie Zile și Nopți susținută de NIVEA MEN.

Premii pentru cei care au votat

Pe data de 19 noiembrie, de Ziua Internațională a Bărbatului va avea loc și tragerea la sorți a câștigătorilor campaniei Bărbați de Succes. Participă la tragerea la sorți toți cei care au votat pe site-ul www.barbatidesucces.ro

Premiile campaniei sunt:

1 x EXCURSIE într-o destinație EXOTICĂ, pentru 2 persoane, în valoare de maximum 17.000 lei impozabili (15.370 lei – valoarea netă a premiului)*
50 X KIT produse NIVEA MEN (fiecare kit are o valoare de 108,17 lei, TVA inclus).

Cristi Dorombach

Recent Posts

Efectul Black Friday: „Până la finalul zilei, epuizasem 10% din stocul pentru un an întreg”

La primul eMAG Black Friday la care au participat, în 2018, Daniel Blaga și echipa Zoopie credeau că sunt gata…

o oră ago

Cel mai bun instrument pentru era AI: cum să vă alegeți laptopul potrivit

Anul acesta, accentul se pune tot mai mult pe valorificarea inteligenței artificiale (AI) pentru creșterea productivității, iar peisajul calculatoarelor personale…

2 ore ago

Silvia Ion, Horeca Insight: „Ne dorim să extindem expoziția cu o componentă internațională mai puternică”

Silvia Ion, Managing Partner, Horeca Insight și co-organizator Food Service & Hospitality Expo ne-a vorbit despre noutățile pe care le…

2 ore ago

Bitcoin atinge un nou record istoric

Bitcoin și-a doborât din nou recordul, atingând un maxim istoric de 75.000 USD, depășind recordul din martie 2024 de 73.738…

2 ore ago

Donald Trump revine la conducerea Statelor Unite ale Americii

Donald Trump este foarte aproape de un nou mandat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, după cei…

3 ore ago

Flip.ro pune 15.000 de produse recondiționate la vânzare de black friday

Flip.ro, start-up-ul românesc care promovează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor, tabletelor, precum și a ceasurilor smart sau laptopurilor, pregătește o…

3 ore ago