Management

19+ lecții de business

Reading Time: 17 minute

Au unul dintre cele mai frumoase, dar și cele mai dificile joburi din lume, iar expunerea la un mediu aflat în permanentă schimbare, interacțiunea cu oameni extrem de diferiți și părăsirea zilnică a zonei de confort îi face să se reinventeze și să învețe mereu lucruri noi. De aceea, am ales cinci top manageri și antreprenori care să ne povestească cele mai importante cinci lecții de business pe care le-au învățat de-a lungul carierei.

Mihai Ghyka, Business consultant la Dalprincipe Consulting, fost CEO al Bergenbier, fost COO la Vodafone România și fost secretar de stat la Ministerul Culturii

Gândește businessul în funcție de clienții tăi, de așteptările, de nevoile, de visurile lor.

De cele mai multe ori, managerul își clădește strategia de business pornind de la dorințele, posibilitățile și experiențele pe care le are. Acestea sunt date de poziția sa în piață, de trecutul firmei, de brandurile existente și, de multe ori, de experiența personală. De fapt, acest mod de construcție logică, bazată pe “interior”, este profund subiectiv și “self-centric”. Strategia și planul de acțiune ce va decurge din acest mod de gândire vor continua o stare de fapt, ce nu vor schimba fundamental poziția firmei în piață și percepția consumatorilor. Liderul puternic, care poate schimba destinul unei companii, este cel care gândește pornind din afara ei, din experiențele consumatorilor și, mai cu seamă, din așteptările (uneori nerezonabile!) ale acestora. Steve Jobs era văzut ca un lider “nerezonabil”, tocmai pentru că a construit liniile de business pornind de la un produs finit, din categoria “imposibil” de realizat. A forțat apoi realizarea acestora de către echipe de tehnicieni și designeri de înaltă clasă. Elon Musk a creat PayPal sau SpaceX pornind de la nevoile consumatorilor și nu de la ce putea oferi piața în acel moment. Modul de gândire “consumer-centric” este modul de gândire al învingătorului în business, al celui care riscă să rupă tiparele și să surprindă, în mod pozitiv.

Acționează dincolo de titlul și sarcinile funcției tale

În 1996, la Bergenbier, mi-am început cariera în departamentul financiar, unde am crescut pas cu pas până la poziția de manager. Eram însă pasionat de marketing și după trei ani am devenit directorul de marketing al companiei. După alți patru ani am fost promovat CEO. Am schimbat apoi complet domeniul, spre a fi directorul comercial al unei frumoase companii din telecom, Vodafone. Am trecut ulterior în antreprenoriat, dar am acceptat un mandat limitat de secretar de stat la Ministerul Culturii. Este un traseu de carieră imposibil de anticipat, un puzzle fascinant și dificil de pus laolaltă. Am învățat de fiecare dată enorm și am cunoscut oameni de certă valoare în fiece domeniu. Totuși, la câteva din aceste schimbări de funcții am avut ezitări și îndoieli, întrebându-mă dacă nu cumva merg prea departe, într-un teritoriu necunoscut. De fiecare dată, șeful direct și cei doi mentori cu care m-am sfătuit mereu m-au încurajat. Cred că pentru mulți dintre noi o nouă funcție, un nou domeniu înseamnă o lume fascinantă, din care învățăm. Înseamnă, totodată, o vedere proaspătă pe care o aducem acelui business, noi oportunități și metode de lucru. Vă încurajez să vă uitați mereu dincolo de job description și de proiectele voastre de zi cu zi. De multe ori, veți putea contribui la un business mai bun, vă veți găsi motivația ori poate chiar sensul vieții în altceva.

Ia-ți patru săptămâni de vacanță pe an!

Avem adesea tendința să credem că suntem indispensabili businessului nostru. Acum câțiva ani, un important general manager din retail îmi povestea cum verifică promoțiile și stocurile chiar și din vacanță, de pe pârtia de schi! Mi-o spunea cu mândrie și cu bucuria că acest obicei nu este inutil: “De multe ori, găsesc greșeli elementare”. I-am explicat că, de fapt, “nu e în vacanță” și că, în acest mod, oamenii ei nu vor avea posibilitatea să își asume vreodată responsabilități și să devină altceva decât niște executanți. De fapt, cred în vacanțe! Și mai ales în dublul lor efect benefic – pentru beneficiarul lor, care se va întoarce cu mintea odihnită și oxigenată de idei noi, și pentru echipa sa, care va trebui să învețe să își asume responsabilități, să explice decizii, să acționeze singură în momente de criză și, nu în ultimul rând, să răspundă pentru deciziile luate. Sigur, planificarea vacanțelor nu e mereu ideală. Exemplul istoric al generalului Rommel, care a plecat în concediu în preziua debarcării din Normandia, este suficient de elocvent. În zilele noastre însă, până și în deșert ori în vârf de munte avem acoperire 4G! Luați-vă așadar concediul in integrum. E un cadou atât pentru familie, cât și pentru echipa voastră.

Cere permisiunea doar o singură dată

În zilele noastre, ale concurenței globale fără limite și fără răgaz, inovația, curajul, sinceritatea în comunicarea cu consumatorul devin elemente cheie ale succesului. Cu cât compania este mai mare, cu atât aceste dimensiuni se lovesc de un zid “protector” al aprobărilor de tot soiul, ce vor tăia din fașă orice inițiativă considerată “riscantă”. De regulă, departamentele juridic și financiar sunt adversarii riscului, oricare ar fi natura acestuia. Statisticile arată că doar 10-15% din inovațiile lansate astăzi supraviețuiesc doi ani. E nevoie de curaj, inventivitate și un proces continuu de inovare pentru a putea surprinde concurența și consumatorii cu ceva “durabil”. Simplificați procedurile, implicați toate departamentele devreme în procesul de inovare (inclusiv finanțiștii și juriștii firmei, chiar dacă vi se pare inutil), cereți permisiunea o singură dată ierarhiei și implementați cât mai repede! Cu cât cereți mai multe aprobări, cu atât șansele de a fi măcar o dată refuzați cresc. Cu cât întârziați implementarea unui proiect, cu atât șansele ca el să fie amânat pe anul viitor sau anulat cresc exponențial. Se va găsi mereu un înțelept care să “facă o economie la bugetul de anul acesta”. Pentru a câștiga în business, e nevoie de curaj, determinare și viteză în implementare.

Echipa ta este măsura valorii tale

În cei peste 20 de ani de carieră, nu am încetat să cultiv, să sfătuiesc, să cresc oamenii din echipa mea. Le-am acordat încredere și libertate spre a face mai mult, spre a lua decizii, spre a gândi, a decide și abia apoi a executa ceva. Am crezut și continuu să cred că un manager devine mai bun învățând din greșeli recunoscute și înțelese și nu din succese facile pentru care nu și-a asumat nicio responsabilitate. Și cu atât mai puțin din greșelile altora, pe care le-a văzut din unghiul mort al gândirii “Nu e treaba mea” ori “Eu sunt doar un angajat fără putere de decizie”. În vremurile din urmă, managerii din România se plâng adesea de calitatea tot mai îndoielnică a angajaților și de dificultatea de a-i fideliza. Fără îndoială, piața muncii UE și diferențele salariale mari Est-Vest pun presiune pe angajatorii din blocul estic al Europei. Facem din ce în ce mai greu față valului de plecări, coroborat cu pretențiile din ce în ce mai mari ale celor care “au rămas”. Cum putem ieși din această paradigmă dificil de rezolvat? Fără a pretinde că există o “soluție miracol”, cred în puterea echipei și a liderilor dedicați rolului lor. Liderii puternici sunt cei care au cele mai puține plecări din echipă, cei care reușesc să atragă și să păstreze oamenii talentați din piață. Mi-amintesc de dream team-ul pe care l-am avut în primul mandat de director general la Bergenbier România. Am părăsit compania pentru doi ani. La întoarcerea mea în funcție, după doi ani, aproape întreaga echipă de board părăsise compania. Mai mult de jumătate au revenit cu entuziasm să pună umărul la redresarea companiei, la un nou început. Au revenit, cu zâmbetul pe buze și cu o lucire în ochi, a bucuriei de a fi din nou împreună într-o echipă câștigătoare, în care poți conta pe cel de lângă tine oricând, dar mai ales în momentele grele. Cu o echipă bună lângă tine, se întâmplă lucruri “magice”, dincolo de obiective, program și responsabilități individuale.

Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life

Fă lucrurile să se întâmple

În echipele de succes liderul își asumă și un rol de execuție și despre el vorbește această “lecție”. Sunt mai multe formulări care, în esență, spun același lucru: să faci ca lucrurile să se întâmple. Este important să fii consecvent și perseverent în acțiune, astfel încât ideile să fie transpuse în proiecte, proiectele în planuri, iar planurile defalcate în tactici și acțiuni cu persoane responsabile, rezultate așteptate și termene precise. Mai departe, nu trebuie să te îmbeți cu frumusețea cu care ați conturat o misiune, o viziune, o strategie. Odată ce există răspunsul la trei întrebări: unde mergem, cum și care este rolul meu, lista zilnică de lucruri de rezolvat, continuă, este singura generatoare de rezultate. Contemplarea unei strategii perfecte în absența unei execuții impecabile este o irosire a capacității echipei de a crește, de a face lucruri incredibile. Tot legat de această lecție de a acționa ACUM e un îndemn al lui Gary Vaynerchuck, pe care îl aplic atunci când simt că ideile geniale pot fi transpuse în acțiune: Un plan potrivit executat în forță astăzi este mai bun decât un plan perfect mâine.

Gândește echipa ca pe o comunitate

Nu poți avea rezultate bune pe termen lung fără o echipă care să împărtășească un set de valori, fără coeziune, fără aspirații comune. Unul dintre cei mai importanți factori care unesc o comunitate și îi dau sens este scopul. Fiecare membru al comunității trebuie să știe de ce face un anumit lucru și pentru cine, să aibă mereu în minte clientul pentru care acționează în acea direcție. Cu un scop bine definit, jobul aduce împlinire, aduce acel sentiment de apartenență la o comunitate. Desigur că un ingredient esențial pentru a simți că ceea ce faci e chemarea ta este să faci cu plăcere jobul tău. De aceea, plăcerea de a lucra și bucuria de a petrece timpul împreună aduc beneficii pentru comunitate – și în final pentru fiecare individ, business. Un lider trebuie să știe să creeze, să hrănească spiritul de apartenență la comunitate. Cum faci acest lucru? E un cumul de factori. Cred foarte mult în importanța diversității într-o echipă, pentru că din diversitate se nasc idei, abordări diferite. Pentru că astfel reușești să te adresezi și clientului din perspective diferite și descoperi cum să îl însoțești în etape diferite ale vieții. Așadar, e important să reziști tentației de a lucra cu oameni după chipul și asemănarea ta, fără a face însă rabat de la setul de valori comune. Apoi, un lider nu trebuie să fie cel mai deștept din sală. Dacă se simte astfel, rolul echipei se pierde încet și sigur. Oamenii trebuie încurajați să aibă idei, să le exprime, să iasă în față și să își exprime credințele, să transforme visele în realitate. Un lider puternic recunoaște deschis când o idee este mai bună, recunoaște aportul fiecărui membru și asta stimulează oamenii să aibă rezultate peste așteptări. Aici intervine și încrederea pe care o construiești zi de zi printr-o atitudine deschisă.

Fii deschis la schimbare

În ritmul în care lucrurile se întâmplă astăzi, deschiderea la schimbare, nu doar declarativă, este obligatorie pentru fiecare top manager. Mai mult, fișa de post se schimbă periodic. În funcție de etapa în care se află acel business, de maturitatea echipei, a modelelor și, bineînțeles, în funcție de priorități. Un exemplu simplu: lansarea unui nou produs trece prin mai multe etape: de la identificarea oportunității, idee, nevoie, până la maturitate în oferta către clienți. Și rolul liderului urmează aceleași etape: de la concentrarea pe a genera idei, definirea conceptului, planificarea, implementarea și dezvoltarea continuă, până la distribuția și integrarea feedback-ului primit de la clientul final, de la parteneri. Un job description static nu va susține nici obiectivele comune și nici rezultatul final. Deschiderea spre schimbare e un atribut conectat foarte mult cu ideea de ownership, cu asumarea responsabilității pe întreg parcursul unui proces. Îți asumi o călătorie de la început până la final, sau altfel spus intraprenorial – oameni cu abilități antreprenoriale aplicate în cadrul companiei, pentru a găsi încontinuu un mod mai bun de a face lucrurile, oameni care iau decizii ca și cum numele lor ar fi la intrarea în clădire, ar fi numele businessului respectiv. De fapt, oricum ai de ales între a gestiona tu schimbarea sau a lăsa schimbarea să te conducă pe tine și rezultatul e imprevizibil atunci, iar acțiunile sunt reactive. În procesul de adoptare a schimbării, eu sunt deja adepta regulii celor 66 de zile enunțate de Robin Sharma. Durează 66 de zile pentru a-ți însuși o schimbare. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, gândirea va fi de a începe de astăzi cu pași mici, făcuți zilnic, nu de a te schimba complet de mâine. Când schimbarea e necesară, oamenii trebuie să înțeleagă și să simtă cum vor fi afectați în mod pozitiv. Atunci reticența la schimbare va scădea și va crește contribuția la realizarea ei.

Învață în permanență

Să continuu să învăț este o lecție pe care mi-o asum în rolul meu, pentru că procesul de învățare menține mintea antrenată. Învățând lucruri noi, descoperi oportunități. Iar a spune “da” în fața oportunităților este un alt principiu în activitatea mea, dacă din punctul de vedere al valorilor nu sunt divergențe. Zona de autosuficiență este o moarte lentă. Nu este o surpriză, probabil, că oamenii care se opresc din a învăța nu mai primesc oportunități noi, ba chiar regresează. De aceea, cred că fiecare lider trebuie să includă pe lista sa de “to do” modalități de învățare continuă. Fie că sunt cursuri dintre cele mai variate care ajută la dezvoltare, fie lectură, pagini de interes, grupuri de discuție, scurtături de tipul “read for me”. Pentru ca lecția aceasta să fie eficientă, regula care se aplică e rutina: mai bine faci zilnic o activitate limitată, decât să stabilești idealist că o să se întâmple o nouă activitate la un moment dat. Prin învățare continuă, rămâi la curent cu noutățile și astfel obții de cele mai multe ori și susținerea organizațiilor. Altfel, riscul este de a înceta să fii un model pentru ceilalți.

Fii umil

Acesta este mai mult decât un sfat pentru top managerul de astăzi. Este o lecție de leadership pe care o susțin. Personal, am acceptat că nu am toate răspunsurile și pot să spun “nu știu”. Liderul de azi, în opinia mea, este orientat către echipă, gata să învețe de la ea. De aceea, îndemnul meu este să le mulțumești colegilor și echipei, chiar și atunci când te provoacă; să ai puterea de a recunoaște o idee mai bună decât cea personală, să spui: “O să facem cum spui tu!” și să îți asumi decizia finală. Astfel, oamenii vor fi încurajați să își împărtășească ideile. Cred că stratificarea lider versus echipă nu mai este valabilă și aparține unui stil vechi de management. De aceea, mă întorc la lecția anterioară: să asculți și să continui să înveți, apoi să aplici pe stilul tău unic. Modelele sunt utile atunci când afli idei noi, însă aplicarea modelelor depinde de manager. Ele trebuie filtrate, adaptate și personalizate stilului unic al fiecăruia. Altfel, oamenii vor percepe managerul ca pe un fals,
o copie.

Mark Hilton, CEO al Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, care deține companiile ce operează în sistem de masterfranciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și Taco Bell

Inteligența emoțională contribuie la dezvoltarea atașamentului echipei față de brand

Indiferent de domeniul de activitate, oamenii din echipă sunt cea mai valoroasă resursă a unei companii. Dacă îi apreciem, le asigurăm pregătirea necesară, îi sprijinim și îi respectăm, ei îi vor trata pe consumatori cu aceeași grijă. Ei sunt reprezentanții brandului și ai companiei în ochii clienților, așadar este important să își dorească să fie o oglindă reală a brandului. Aceste elemente, alături de produse de calitate, la un preț potrivit, sunt factorii care îi determină pe consumatori să aibă încredere în brand și să devină clienți loiali. Desigur, este ușor de zis și ceva mai dificil de ajuns în acest punct. Identificarea acelor modalități prin care angajații sunt motivați să fie cu adevărat implicați în business poate fi o adevărată provocare, având în vedere că fiecare are propriile motive pentru care alege să facă parte din echipă. Un sistem echitabil de salarizare este, fără îndoială, fundamental, însă, la fel sunt și nivelul de încredere din cadrul echipei, oportunitățile oferite angajaților și crearea unei culturi organizaționale bazate pe recunoașterea meritelor, respect, dezvoltare și responsabilizare. Acest ciclu de creștere este posibil doar cu ajutorul echipei, iar rezultatele vor fi îmbunătățite dacă inteligența emoțională este unul dintre pilonii stilului de leadership din companie.

Ascultarea

Ascultarea este o abilitate fundamentală pe care nu foarte mulți dintre noi aleg să o dezvolte. Dacă plecăm de la premisa că echipa este cea mai importantă resursă a companiei, atunci cu siguranță trebuie să ascultăm ce are de spus. Membrii echipei cunosc businessul mai bine decât oricine și sunt cei mai în măsură să înțeleagă provocările cu care se confruntă. Tot ei sunt cei care pot identifica soluțiile pentru aceste provocări, așa că trebuie să îi asculți pentru că ai multe lucruri de învățat. Pe același considerent, dacă ceea ce îți dorești este să îți apropii clienții și să le câștigi încrederea, atunci cea mai bună cale este să îi asculți, pentru că ai ce să înveți. În businessul nostru, fiecare campanie cheie pe care o pregătim include o componentă de teste cu clienții noștri, care ne ajută să înțelegem cât mai bine ce cred ei despre produsul pe care intenționăm să îl lansăm. În octombrie 2017, când am lansat Taco Bell în România, deși simțeam că brandul are un real potențial, nu am demarat implementarea până când nu am desfășurat o cercetare calitativă cu ajutorul unui focus grup, urmată de o cercetare cantitativă, care ne-a ajutat să validăm insight-urile. Așadar, toate acestea s-au întâmplat numai după ce ne-am consultat cu clienții noștri.

Responsabilitatea funcționează doar prin asumarea răspunderii

Atunci când oamenii au responsabilitatea de a îndeplini anumite task-uri prin rolul lor, totul funcționează numai dacă acest lucru implică asumarea răspunderii. Este nevoie, desigur, de un cadru de lucru, cu implicații financiare, coaching și sesiuni de feedback, dar ca ei să își îndeplinească sarcinile și să se dezvolte este nevoie de acest element al asumării răspunderii. Adesea este greu să delegi și, ca lider, poți fi tentat să intervii. Acest lucru poate fi necesar dacă angajatul sau businessul ajung într-un moment realmente dificil. Însă, chiar și în astfel de situații, pe termen lung, coaching-ul este mult mai eficient decât să rezolvi tu însuți sau să indici, pas cu pas, exact ceea ce este de făcut. În anumite cazuri, rezultatul imediat poate fi prioritar, dar dezvoltarea individuală pe termen lung este posibilă numai dacă oamenii primesc oportunități, dacă li se încredințează responsabilitatea pentru un anumit proiect sau într-un anumit rol, precum și răspunderea să își îndeplinească sarcinile, beneficiind de sprijinul necesar atunci când este nevoie.

Un lider trebuie să sprijine dezvoltarea oamenilor

Ca lider, se spune că ești pe atât de bun pe cât este echipa ta și rezultatele pe care le obțineți. Recrutați cei mai talentați oameni și apoi asigurați-le cel mai bun mediu pentru creștere și dezvoltare. Cei mai buni lideri ar trebui să se concentreze atât pe dezvoltarea noii generații, cât și pe cei care vin din urmă. În cadrul businessului local am lansat un program de dezvoltare personală pentru viitori lideri, menit să îi ajute în dezvoltarea abilităților, care le va permite să acceseze următorul nivel în carieră atunci când se va ivi oportunitatea. Există o zicală în business: CFO-ul se adresează CEO-ului: «Ce se întâmplă dacă investim în formarea acestui angajat și apoi el pleacă?”, CEO‑ul îi răspunde: «Ce se întâmplă dacă nu o facem și el rămâne?”. Avem responsabilitatea față de oamenii noștri să-i ajutăm să se dezvolte individual și în echipă, atât profesional cât și personal. Aceasta este o provocare a leadership-ului și, în același timp, una dintre responsabilitățile minunate ale unui lider, dar și o onoare. În calitate de lider, îi poți influența nu numai pe cei cu care lucrezi direct, ci și pe cei apropiați lor, mai ales pe cei din familie. Motivați-i și implicați-i, oferiți-le provocări, ajutați-i să crească, iar impactul asupra lor și a celor cu care ei interacționează poate fi unul cu adevărat semnificativ.

Setați standarde înalte. Și, cel mai important, recunoașteți realizările

Nu acceptați mediocritatea. Un rezultat bun este unul mediocru și nu este suficient. Trebuie să ne străduim să avem rezultate excelente. Există o carte extrem de interesantă scrisă de Jim Collins și intitulată “Good to Great”, în care autorul vorbește despre businessuri cu rezultate bune, dar și despre businessuri cu leaderi care au obținut rezultate excelente, fiind capabili să livreze rezultatele vizate, de la an la an, pentru acționari, angajați și clienți. Acelea sunt tipurile de businessuri la care ne referim și cu care ne dorim să fim asociați. Nu vrem să fim printre businessurile bune, ci printre businessurile performante, unde avem oportunități de creștere și putem deveni specialiști excelenți. Pentru a stabili un asemenea obiectiv personal și profesional trebuie să livrezi excelență, iar pentru aceasta este nevoie de standarde înalte. Este uimitor cât de des îți poți îndeplini obiectivele atunci când te raportezi la standarde înalte. Iar excelența este posibilă prin această capacitate de a reuși să obții rezultate remarcabile. Iar odată ce o persoană reușește să aibă rezultate excelente, această performanță trebuie recunoscută: printr-un premiu, o mulțumire, o recunoaștere în scris.

Dragoș Petrescu, President City Grill Restaurants

Alege-ți bine asociații

Entuziasmul prezent la începutul unei afaceri nu se menține de regulă și atunci când businessul se pune pe picioare. Alege cu atenție partenerii, pe baza unui plan pe termen lung, nu pe simpatia sau euforia momentului. Din experiența mea doi parteneri egali în control sunt prea mulți într-o companie.Ultimul cuvânt trebuie să-l aibă cineva clar stabilit.

Studiu de caz: “La Mama”.

Fii entuziast și pozitiv, dar nu seta așteptări prea mari

Să ai așteptări scăzute, dar să fii entuziast și pozitiv cu un start-up.Cele mai multe nu vor reuși, dar vor aduce un izvor nesecat de învățăminte. Ca să poți lua decizii bune trebuie, mai întâi, să iei decizii proaste din care să înveți. Nimeni nu este infailibil.

Studiu de caz: BackWerk, Sport Bar.

Alege oamenii după caracter

Alege oamenii după caracter, nu după calitățile profesionale. Într-un demers antreprenorial nu poți reuși de unul singur. Ai nevoie de o echipă care să creadă în tine și să te urmeze în momentele grele. Și acestea sunt nenumărate. Antrenează oamenii de caracter și vor fi mai de ajutor decât starurile, mai buni profesional, dar mai puțin dedicați cauzei.

Studiu de caz: În echipa de top management a lui City Grill sunt oameni simpli, plecați de jos, cu școala vieții, ca și subsemnatul. Avem turnover zero.

Învață mereu, de la oricine

Curiozitatea este sinonimul inteligenței. Cu alte cuvinte, nu te culca pe o ureche că lucrurile merg bine în sfârșit (adică ești în cei 6% rată de succes a unui startup). Fii mereu în alertă, căutând idei noi, best practice în industria ta, dar nu numai. Fiecare discuție pe balcon la o cafea, fiecare vacanță nouă, fiecare persoană pe care o întâlnești are ceva să-ți spună. Practic este important să înveți mereu, de la oricine.

Studiu de caz: Strategia City Grill este în permanentă ajustare în funcție de piață, clienți, furnizori, tehnologie etc.

Rămâi la ce știi să faci

Focusează-te pe ceea ce îți place și știi să faci. Foarte des apar oportunități tentante. Nu am avut succes deosebit atunci când m-am defocusat de la businessul de bază în restaurante. Poți în schimb scala pe orizontală sau verticală în condiții de maximizare a șanselor de succes.

Studiu de caz: Investiții în real estate în propriile restaurante sau achiziția de furnizori de marfă.

Dorin Pena, General Manager , Cisco România

Alege cu atenție oamenii care vor lucra pentru tine și pentru companie

Experiența de până acum mi-a dovedit clar că echipa e cea mai importantă în cadrul oricărei companii, cu câteva mențiuni esențiale. Construirea unei echipe eficiente, performante și fericite stă, în primul rând, în atenția acordată alegerii oamenilor care vor lucra pentru tine și pentru companie. Rezultatele remarcabile sunt obținute alături de oamenii cărora le place ceea ce fac, care pun pasiune în orice proiect și care se implică la un nivel profund în interacțiunile cu clienții, partenerii și colegii. De aceea, aș spune că alegerea oamenilor și dispunerea lor în echipe în funcție de abilități, de chimia dintre membrii echipei, de similarități și diferențe e o calitate crucială pentru un lider bun. Punctele tari și punctele slabe ale unei echipe reflectă, de cele mai multe ori, imaginea liderului, fie el al unei companii, al unui departament sau proiect. Un lider își alege oamenii conform valorilor proprii și ale organizației. Dacă știi să te înconjori de oamenii potriviți, e foarte greu să greșești.

Tratează oamenii așa cum vrei să fii tratat și tu

Dezvoltarea mea personală și profesională a fost marcată de participarea la programul Cisco Networking Academy și perioada de doi ani cât am predat în cadrul acestei academii. Aici am învățat cât de important este să știi să lucrezi cu oamenii. Când vrei să spui ceva, contează foarte mult cum spui acel ceva. Acest program m-a ajutat foarte mult să îmi dezvolt relațiile cu oamenii și abilitățile de comunicare. Ce dorești de la oamenii cu care lucrezi sau interacționezi? Respect, politețe, recunoașterea meritelor, comunicare onestă? Atunci învață să le oferi. În orice situație, e important să nu pornim de la premisa că cei din jurul tău știu exact ce vrei să spui. Am avut ocazia de-a lungul carierei mele să interacționez cu oameni din diverse medii, cu diferite funcții, cu opinii similare sau total opuse de ale mele. Cel mai important e să ai răbdare, să știi să asculți și să oferi suport, să fii disponibil. Nu în ultimul rând, un lucru caracterizat de unii drept ceva imposibil și complicat atunci când conduci o companie este să fii uman. E nevoie să știi să fii și empatic, atunci când condițiile impun acest lucru.

Strategia fără execuție este zero

Nu e suficient să concepi o strategie remarcabilă pe hârtie dacă nu ai cu cine să o pui în practică sau dacă nu știi cum să faci asta. Strategiile trebuie duse în lumea reală. De cele mai multe ori, lumea reală tinde să schimbe planurile noastre. Adaptarea strategiilor la dimensiunea companiei, la resursele de care dispui, atât umane, cât și materiale, este esențială. Este ideal ca fiecare angajat să știe exact care sunt atribuțiile sale și ce așteaptă organizația de la el, dar din păcate mediul dinamic din ziua de astăzi nu oferă întotdeauna condițiile necesare pentru așa ceva. De aceea, consider că e foarte importantă prioritizarea activităților critice, astfel încât să nu irosim timp și resurse pe tactici care nu aduc valoare adăugată. De ce este execuția atât de dificilă? Pentru că necesită muncă, ambiție și înțelegerea realității din teren. Astfel, ne revine rolul de a încuraja și sprijini execuția strategiei prin intermediul oamenilor, de la toate nivelurile.

Munca și disciplina te ajută să faci lucruri mari

M-am ghidat mereu după următorul principiu: pregătește-te pentru evoluție constantă. Fie că e vorba de zona tehnologică, economică, fie de cea politică sau socială, fiecare om are anumite aptitudini și va evolua într-un domeniu pe baza acestora. Indiferent de domeniu, trebuie însă să înveți mai mult, să explorezi direcția către care evoluează domeniul respectiv și să încerci să-ți lărgești aria de expertiză. Pentru mine, rețeta succesului este reprezentată de muncă susținută și de un dram de noroc. Asigură-te că ești pregătit, dacă te întâlnești cu șansa. Asigură‑te că aliniezi experiența, calitățile, visurile la realitatea existentă. Disciplina te ajută să îți stabilești corect obiectivele și să le adaptezi lumii exterioare. În același timp, tot timpul trebuie să vrei să înveți ceva nou, să fii atent la oportunități sau să încerci să progresezi, să nu te oprești niciodată. Reputația de lider se creează cu muncă, seriozitate și profesionalism.

Fii sincer, chiar și atunci când greșești

Majoritatea oamenilor se tem de consecințele unei greșeli. Greșelile sunt firești, iar adoptarea unei atitudini de tip Pinocchio nu face bine nimănui. Suntem apreciați mai mult atunci când admitem că am greșit, decât dacă ascundem asta. Minciuna are picioare scurte, iar de multe ori în business consecințele ascunderii unei greșeli pot fi mai grave decât recunoașterea adevărului și corectarea rapidă a unei probleme. Cu toții greșim, cel mai important este cum ne ridicăm și cum învățăm din greșeli și acesta este cel mai important lucru care te poate dezvolta ca profesionist.

Foto: Dreamstime

Team

Recent Posts

Schneider Electric în grafic cu programul său de sustenabilitate

Schneider Electric a anunțat cele mai recente rezultate ale programului său Schneider Sustainability Impact (SSI) și rezultatele sale financiare pentru…

16 minute ago

Micii producători artizanali vin în premieră la FoodService & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS

Producătorii artizanali vin în premieră la Foodservice & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS/Asociația Lanțului Alimentar Scurt, la un stand…

10 ore ago

Studiu Reveal Marketing Research: Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre modul în care românii percep și…

10 ore ago

NEXXT Summit: AI în acțiune – pregătim generațiile care schimbă viitorul

NEXXT Summit 2024 s-a încheiat cu succes, demonstrând încă o dată că România are potențialul de a deveni un centru…

11 ore ago

București, pe locul 5 în topul destinațiilor de Craciun din Europa

Platforma de influencer marketing Heepsy a realizat un research pentru a identifica care sunt capitalele europene cu cele mai multe…

11 ore ago

Limitless Agency – vânzări record de 100 milioane euro de Black Friday 2024

Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, a înregistrat vânzări record de Black Friday…

12 ore ago