18 milioane de euro s-au adunat din donații
Reading Time: 2 minutePeste 18 milioane de euro s-au strâns din donațiile făcute de companiile care au ales să ajute sistemul medical și pe cei care se află în acest în moment în linia întâi. Am scris despre aceste donații din primele momente în care companiile s-au mobilizat, iar din 18 martie facem lista companiilor care donează și ajută România să respire!
Sunt peste 100 de companii din toată țara, mai mici sau mai mari, românești sau internaționale, care s-au implicat imediat și ne ajută să trecem mai ușor această perioadă dificilă. Prin gestul lor, donatorii ne dau încredere și speranța că totul se poate rezolva, dacă avem grijă unii de alții și suntem uniți prin solidaritate.
Companiile care s-au remarcat în aceasta lună și au donat cel mai mult sunt Hidroelectrica, Banca Transilvania, Romgaz, OMV Petrom și Philip Morris. Fiecare gest, fiecare sumă este importantă și ajută în acest moment. Pe lângă bani, multe dintre companii au donat și produse sau servicii necesare în acest moment.
Important de menționat, suma de 18 milioane de euro nu include și donațiile în produse sau servicii realizate de către companii: tone de alimente, echipamente medicale și alte bunuri de larg consum atât de necesare în actuala situație. Lista noastră îi reunește însă pe toți cei care au donat și produse.
Pe lângă companii, în această lună s-au remarcat și o serie de oameni care au arătat că fiecare dintre noi poate face diferența dacă vrea! Inspirați de ei, jurnaliștii Biz au ales ca subiectul principal al ediției din luna mai să fie oamenii și companiile care au venit în sprijinul societății civile.
Dorim să evidențiem în această ediție specială atât companiile și managerii care s-au evidențiat pe zona de leadership sustenabil, dar mai ales oamenii normali care au luat atitudine și au demonstrat încă o dată ca omul sfințește locul.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz