Incep inscrierile pentru Festivalul Mediului Inconjurator
Reading Time: 3 minuteSony Pictures Television Networks anunta „Festivalul Mediului Inconjurator, Imagineaza-ti asta!”, ce promoveaza grija pentru natura printr-o competitie internationala de clipuri video, cu durata intre 30 de secunde si 7 minute.
Competitia se desfasoara in etape, in reteaua SPT la nivel global. Premiul cel mare, ce consta in 5.000 de dolari si un pachet de electronice Sony 4K, ce include un televizor 4K de 55 inci si o camera foto mirroless Alpha a6300, va fi desemnat la studiourile Sony Pictures din Los Angeles, in aceasta toamna.
Premiile locale, pentru Romania, sunt: o camera video Sony 4K AXP33; doua GoPro Hero4 si trei incarcatoare Ginkgo Solar.
Castigatorul locului 1 local (camera video Sony 4K) va fi si reprezentatul Romaniei pentru etapa regionala – Europa Centrala si de Est, unde va concura alaturi de castigatorii Poloniei si Ungariei. Un juriu regional, format din experti AXN, va decide care dintre cele trei lucrari ale regiuni va fi lucrarea regiunii CEE din etapa finala, de la Hollywood.
In concurs participa opt regiuni globale si sunt acceptate inscrieri din tarile alocate fiecareia dintre acestia. Juriul este format din experti si institutii relevante pentru tematica competitiei.
Etapele competitiei
Castigatorii regionali vor ajunge in Los Angeles, unde vor lua parte la o serie de evenimente si la o vizionare la Hollywood, la studiourile Sony Pictures, in octombrie.
Castigatorii atat la nivel local, in fiecare tara, cat si regional sau international, vor fi selectati dupa calitatea lucrarilor – puterea de a spune o poveste video coerenta si interesanta, precum si respectarea temei campaniei Imagineaza-ti asta!: cum am putea transforma Planeta intr-un loc mai bun.
Participantii din Romania vor accesa site-ul AXN.ro, la adresa www.axn.ro/imagineazatiasta, unde vor inscrie clipul cu care doresc sa participe. Un participant poate inscrie mai multe lucrari, dar va putea fi premiat doar pentru una dintre acestea.
Tematica concursului este: “Imagineaza-ti asta! Cum am putea transforma Planeta intr-un loc mai bun?”. Indiferent de subiectul ales: salvarea padurilor, curatarea spatiilor verzi, economisirea resurselor, salvarea animalelor pe cale de disparitie sau orice alt subiect de mediu, clipurile video trebuie sa aiba o durata intre 30 secunde si 7 minute, orice formate video.
Perioada de concurs este 1 august – 28 august 2016.
Membrii juriului local sunt:
Daniel Mitulescu. Producator de film si manager cultural. Cineast roman, semnand productia filmelor „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, “Eu cand vreau sa fluier, fluier” sau „Loverboy”. A infiintat Metropolis Film, casa de distributie de film independent si Asociatia Culturala Metropolis, ce organizeaza Caravana Metropolis, cinema in aer liber, Balkanik!, festival de muzica balcanica sau KINOdiseea, festivalul international de film pentru copii.
Ramona Cordos si Codin Sebastian Pop – Creative Monkeyz. Ramona Cordos si Codin Sebastian Pop sunt fondatorii proiectului de educatie si entertainment Creative Monkeyz si realizatori ai celui mai de succes serial de animatie romanesc, RObotzi.
WWF Romania. Infiintata in anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizatii internationale care deruleaza proiecte pentru conservarea naturii, in peste 100 de tari. Misiunea WWF la nivel global este sa opreasca degradarea mediului inconjurator si sa construiasca un viitor in care oamenii traiesc in armonie cu natura. In Romania, se vor implini in aceasta toamna 10 ani de cand WWF lucreaza pentru conservarea apelor, padurilor si speciilor salbatice cum ar fi ursul brun, zimbrul, sturionul.
TVmania. Cel mai vandut ghid TV din Romania. TVmania a fost lansat de grupul Ringier in octombrie 1998.
Cristi Marculescu. Selectioner TIFF, Dracula IFF si Buzz CEE. Ocazional membru in Jurii (AnimEst, Dakino, Pelicam). Ocazional guest speaker la conventii SF. Pasionat de posibilitatile actuale ale domeniului vizual si increzator in talentele tinerei generatii de cineasti romani.
Spotul competitiei poate fi urmarit aici.
Campania Imagineaza-ti asta! a fost lansata in septembrie 2015 de catre cele 45 de retele SPT.
Sponsorii competitiei sunt: American Airlines si Sony Electronics (sponsorul de tehnologie al Festivalului)
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz