Good News

150 de vârstnici aflați în situații grele, ajutați de sărbători de Fundația Regală Margareta a României

21 dec. 2023 5 min

150 de vârstnici aflați în situații grele, ajutați de sărbători de Fundația Regală Margareta a României

Reading Time: 5 minute

Urmând tradiția anuală, Fundația Regală Margareta a României organizează evenimente și acțiuni pentru a aduce spiritul sărbătorilor în sufletul vârstnicilor greu încercați.

150 de vârstnici apăsați de singurătate sau aflați în situații dificile de viață au primit, și în acest an, sprijin material și emoțional. Spiridușii Moșului, aproximativ 60 de voluntari ai Fundației Regale Margareta a României, precum și voluntari angajați ai companiilor, au ajuns în casele seniorilor din București pentru a le oferi daruri, bunătăți de Sărbători, vorbe de încurajare, îmbrățișări. Voluntarii au fost primiți cu mare bucurie și speranță de către bunicii al căror prag este trecut de tot mai puțini cunoscuți, al căror telefon sună din ce în ce mai rar, iar timpul nu le este un aliat.  

În plus, 50 de seniori beneficiari ai programelor Telefonul Vârstnicului și Centrul Generații București au fost invitați la o masă festivă oferită de Fundație, oferindu-le ocazia să se bucure de compania voluntarilor care le sunt alături pe tot parcursul anului.

Marți, 20 decembrie, voluntarii încărcați cu pachete au plecat de la sediul Fundației  Regale și au străbătut Capitala toată ziua, în cele 23 de mașini, nerăbdători să aducă bucurie și urări de sărbători celor 120 de vârstnici pe care i-au vizitat lunar de-a lungul anului.

Printre beneficiari, doamna Floarea, o vârstnică cu o poveste cutremurătoare, a fost una dintre cele care au primit vizita voluntarilor și, care, datorită lor, are un brad împodobit în mica locuință și un Crăciun mai luminos. Dumneaei este dovada că viața nu îți oferă garanții, iar într-o clipă totul poate să dispară fulgerător – familia, cei dragi, chiar și căminul. Casa și întregul univers s-au condensat într-o încăpere de 15 mp. Cu toate acestea, în amintirea singurei sale fiice, care iubea Crăciunul, are în camera minusculă, din loc în loc, dar pe tot parcursul anului, podoabe. Iar pe ușa de la baie, un înger decupat din carton stă lipit și o veghează în fiecare zi, oferindu-i mai mult decât spiritul Sărbătorilor: certitudinea că a fost odată mama unei fete.

Sorin Marinescu, coordonator al programului Fondul pentru Vârstnici derulat de Fundația Regală Margareta a României, este la rândul său recunoscător că și anul acesta a reușit, cu sprijinul companiilor care au donat alimente, dulciuri, lactate, suplimente alimentare, remedii tradiționale cu tradiție, produse igienico-sanitare și cozonaci, să ofere acest ajutor suplimentar la final de an. El a colectat donațiile, i-a convocat pe voluntari la sediul Fundației și i-a împărțit pe echipe, pentru a distribui pachetele de Sărbători către adresele seniorilor din toate sectoarele Capitalei.

Astfel de acțiuni au avut loc și în alte patru județe din țară – Cluj, Sibiu, Mureș și Vrancea – unde alți 500 de vârstnici au primit ajutor material și acoperirea unor nevoi urgente, prin intermediul acțiunilor desfășurate de cele 5 organizații locale prin programul Fondul pentru Vârstnici.

Colinde, cadouri, momente de socializare pentru seniori

Surprize de sărbători au avut și  50 de seniori care au avut bucuria să se întâlnească într-un cadru festiv cu echipele programelor Telefonul Vârstnicului și Centrul Generații București, în cadrul prietenos și generos oferit de Hanu’ Berarilor, parte din rețeaua restaurantelor City Grill.

Timp de câteva ore, seniorii au socializat, și-au împărtășit din probleme, dar și bucuriile, au schimbat între ei informații utile, au legat prietenii și au mai uitat de singurătate. Cu mare emoție au ascultat recitalul de Crăciun pregătit special pentru ei de către tinerii artiști bursieri în programul Tinere Talente. Invitația la dans a întregit atmosfera de sărbătoare și voie bună. Finalul zilei i-a găsit pe seniori încărcați nu doar cu cadouri, ci și cu bucuria petrecerii unor momente de neuitat în compania unor prieteni cu suflet mare.

Cum îmbătrânirea activă face bine și vârstnicilor, și societății, seniori beneficiari ai programului Telefonul Vârstnicului au fost pentru o zi bunicii copiilor de la Centrul Generatii și au realizat, împreună și cu voluntarii seniori ai Centrului, podoabe de poveste pentru Crăciun.

Iar pe 19 decembrie, angajații Adobe România s-au implicat și în acest an într-o frumoasă acțiune de voluntariat pentru seniorii din cadrul programului Telefonul Vârstnicului. Voluntarii au participat la două TeleCluburi alături de seniori, discutând pe diverse teme în jurul sărbătorilor de iarnă: despre obiceiuri, despre cele mai gustoase rețete ale preparatelor favorite, despre colinde, despre bucuria și spiritul Crăciunului care ne aduce pe toți mai aproape.

Vârstnicii au nevoie de ajutor

4.000 de vârstnici, afectați de singurătate și care înfruntă situații dificile de viață, contează pe sprijin din partea Fundației Regale Margareta a României. Serviciile sociale, consilierea și îndrumarea, sprijinul comunității sunt esențiale pentru un trai demn și alinarea singurătății.

Zambetul seniorilor dupa vizita voluntarilor

Prin Fondul pentru Vârstnici, bazat pe sponsorizări de la companii și donațiile individuale, Fundația Regală Margareta a României derulează mai multe programe prin care seniorii sunt ajutați să înfrunte provocările de viață și să facă față dificultăților vârstei.

Seniori din toată țara sunt ajutați cu cele necesare fiecăruia: de la discuții telefonice săptămânale, telecluburi de socializare, ateliere de hobby, consiliere psihologică, ajutor la cumpărături, îngrijire sau menaj la domiciliu, pachete sociale, mese Sărbători, până la implicarea lor în activități de socializare sau chiar voluntariat la centrele din comunitate.

Programele dedicate îmbunătățirii vieții seniorilor derulate de Fundația Regală Margareta a Românieiau inclus anul acesta 3.000 de seniori din întreaga țară, atât prin acțiunile directe ale Fundației, cât și prin 23 de organizații locale care au primit grant-uri și prin serviciile sociale locale, au răspuns diverselor nevoi ale vârstnicilor din comunitățile lor.

Vârstnicii care suferă din cauza izolării sociale sau sunt în situații grele de viață pot apela Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – singura linie telefonică națională, gratuită și confidențială, destinată vârstnicilor care au nevoie de informare, consiliere socială și alinare a singurătății. Linia telefonică este disponibilă între 08.00 și 20.00, de luni până vineri și sâmbăta, între 08.00 și 16.00. De asemenea, linia poate fi accesată și de către cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui bătrân sau de vârstnicii singuri care simt nevoia de suport emoțional. În perioada 2015 – 2023, asistenții sociali și voluntarii acestei linii telefonice au purtat peste 94.000 de convorbiri, cu un număr de peste 17.000 de apelanți unici.

Companiile pot, până la 31 decembrie, direcționa 20% din impozitul datorat statului pentru anul fiscal 2023 pentru o cauză socială. Totodată, pot depune, până la 25 decembrie, Declarația 177 la ANAF pentru a redirecționa din impozitul anului 2022, dacă cheltuiala cu sponsorizarea nu a depășit plafonul pentru sponsorizare. Suma disponibilă pentru sponsorizare poate fi calculată pe www.sponsorizez.ro.   

Array

Articole pe aceeași temă: