14th Lane, cel mai mare food hall din București, anticipează o creștere a cifrei de afaceri cu 30% în 2022, până la aprox. 9 milioane de lei
Reading Time: 4 minute14th Lane, cel mai mare food hall din București, a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de 6,8 milioane de lei și anticipează pentru anul curent o creștere de aprox. 30%, până la 8,9 milioane lei. Mai mult, pe fondul reactivării industriei de evenimente și a întoarcerii angajaților în clădirile de birouri, fondatorii 14th Lane estimează pentru 2023 o creștere semnificativă a traficului în locație și o evoluție cu 25% a businessului.
Cu o suprafață de 1000 mp și 50 de angajați, 14th Lane a fost inagurat în 2018 de antreprenorii în serie Radu Stoica și Olivier Gustave J. Lecompte, după o investiție de 2,5 mil. de euro. Cu o vastă experiență pe piața locală de HoReCa, Radu Stoica a fost implicat în ultimii 20 de ani în dezvoltarea a numeroase localuri reprezentantive, de la grupul de cluburi Cuando, The Rooms, Zebra Cafe, Edgar Pub, până la Boutique du Pain. Cele mai recente concepte aduse la București sunt Boutique du Pain Junior și 14th Lane.
Conceput ca un food hall, 14th Lane oferă cinci bucătării diferite, o cafenea cu cafea de specialitate și poate acomoda simultan peste 400 de locuri, precum și un flux de peste 2.500 de persoane la ora prânzului.
Potrivit fondatorilor, de-a lungul ultimilor 3 ani, investițiile au fost constante, îndreptate mai ales către modificările tehnologice din bucătărie. Din punct de vedere culinar, 14th Lane oferă cinci bucătării diferite, cu feluri de mâncare constant reinventate, pregătite la standarde înalte, din ingrediente de cea mai bună calitate, provenite de la producători și distribuitori de top.
Mâncarea este gătită preponderent în fața clienților, de chefi de renume, fiind împărțită în bucătărie internațională, bucătărie asiatică, pizzerie, zonă de salate și un American Grill.
„Debutul a fost unul foarte bun din punct de vedere al businessului, însă o dată cu pandemia și restricțiile aferente, am fost nevoiți să ne adaptăm și să pivotăm de la conceptul inițial de food hall la o zonă cu focus pe catering și delivery. Am reușit să traversăm cu bine această perioadă, deși nu a fost ușor, iar în prezent ne bucurăm să vedem că traficul s-a animat pe măsură ce angajații se întorc la birouri și piața de evenimente de dezmorțește”, a declarat Radu Stoica, co-fondator 14th Lane.
Potrivit declarațiilor sale, anul acesta valoarea bonului mediu a coincis cu valoarea tichetelor de masă, respectiv aprox. 30 lei, cea mai apreciată bucătărie fiind cea internațională, care reprezintă circa 50% din volum în perioada prânzului.
Planuri de dezvoltare pentru 2023 – creștere cu 25% a cifrei de afaceri și dezvoltarea unor noi locații conexe
„Ne dorim să optimizăm și mai mult procesele operaționale, până la o excelență operațională, cu impact direct în calitatea produselor și a serviciilor pe care le oferim. Pe viitor, avem în plan și deschiderea câtorva locații de preparare a produselor de panificație pe care le folosim, dar și un nou laborator de cofetărie, astfel ne adaptăm și investim constant în zona de bucătărie, pentru o experiență culinară de excepție”, a completat Radu Stoica.
De asemenea, un alt segment de dezvoltare vizat îl reprezintă organizarea de evenimente corporate și private, estimat să atingă o pondere de 50% din business în viitorul apropiat. Cu un spațiu generos, un design exclusivist, o înălțime impresionantă de 6,9 m, alături de într-o clădire certificată platinum green, ce beneficiază de cel mai bun sistem antifoc, 14th Lane pune la dispoziția clienților tot ceea ce presupune organizarea unui eveniment de succes, de la servicii de catering și servire, până la concerte și momente artistice de neuitat.
Conform companiei, industriile de Imobiliare, Banking și IT alcătuiesc cea mai mare cerere a evenimentelor din zona de corporate, însă și evenimentele private, de tipul aniversărilor, nunților și botezurilor sunt la mare căutare.
Despre 14th Lane
Situat pe Şoseaua Orhideelor 15, la parterul clădirilor de birouri The Bridge, lângă Podul Basarab, 14th Lane este cel mai mare food court din București, o locație premium, ce pune la dispoziția clienților un spațiu multifuncțional, cu un design inedit, cu cinci bucătării diferite și o cafenea cu cafea de specialitate, unde se organizează evenimente de anvergură, atât corporate, cât și private. Cu o suprafață de 1000 mp, poate acomoda în același timp 400 de locuri.
Conceput ca un spațiu multifuncțional, 14th Lane beneficiază de un design inedit, inspirat din povestea primului tramvai electric din București, tramvaiul 41, iar un element inedit îl reprezintă șinele de tramvai autentice incluse în pardoseală. Pentru design-ul localului, semnat de Vladimir Mîndru, 14th Lane a obținut locul I la BigSEE Interior Design Award 2019 – Grand Prix și locul II la Bienala de Arhitectură.
Restaurantul îmbină cinci bucătării diferite – bucătărie internațională, bucătărie asiatică, pizzerie, zonă de salate și American Grill. După ora 18, este servit un meniu cu 14 preparate a la carte, ce oferă o experiență inedită de fine dining, iar serile de vineri și sâmbătă transformă restaurantul într-un local de petrecut timpul, cu muzică live sau DJ.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz