120 de liceeni și studenți din toată țara încep cursuri gratuite de IT
Reading Time: 3 minute120 liceeni şi studenţi selecţionaţi din toată ţara vor fi ajutaţi pe parcursul următoarelor șase luni să-şi dobândească abilitățile, cunoștințele și resursele necesare pentru a folosi tehnologia în scop util construind produse tech cu impact social. Cursurile și sesiunile practice au loc în cadrul celei de a 9-a ediții a Academiei „Descoperă-ți Pasiunea în IT (DpIT).
120 de tineri din orașe ale României se gândesc la viitorul lor încă de pe acum și își fructifică timpul liber din vacanța de vară implicându-se în activitățile care le plac și investind mai mult timp în dezvoltarea lor personală.
Dezvoltarea cunoștințelor în domeniul informaticii, aprofundarea abilităților de a lucra într-o echipă, cunoașterea persoanelor din mediul academic și a mentorilor specializați în domeniul IT reprezintă doar o parte din beneficiile pe care le oferă experiența în AcademiaDpIT.
Cursuri de IT la Sibiu
La Sibiu, două echipe alcătuite din 12 liceeni aşteaptă cu nerăbdare startul ediţie cu nr. 9 a programului. Cu toții sunt elevi ai Colegiului Naţional “Samuel von Brukenthal”.
AcademiaDPIT continuă la Oradea și la ediţia 2023 unde două echipe formate din studenţi de la Universitatea din Oradea şi elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” şi Colegiul Național „Emanuil Gojdu” vor participa anul acesta la program, iar la Braşov sunt 12 cursanți de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”.
Cursuri de IT la Cluj
La Cluj vor lua parte la activitățile DpIT 72 de elevi, de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național „George Barițiu”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Liceul Teoretic „Báthory István”, Liceul Teoretic „Eugen Pora”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”, Liceul cu Program Sportiv şi Wolsey Hall Oxford.
De activităţile din program vor beneficia şi elevi selecţionaţi din licee aflate în alte oraşe ale ţării precum: Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, Colegiul Național „Unirea” Târgu Mureș, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, precum şi o echipă formată din șase tineri ucraineni refugiaţi.
„Ne bucurăm, din nou, că atât de mulți elevi aleg să își fructifice vacanța de vară pentru a dobândi cunoștințe noi. Am dezvoltat acest program din convingerea că e nevoie ca educația să furnizeze liceenilor repere de bază în alegerea carierei și să le deschidă orizontul așa încât, ca viitori angajați sau dezvoltatori de start-up-uri, să înțeleagă proiectele nu doar din unghiul tehnic, ci și din perspective manageriale, de marketing sau antreprenoriale. Susținem educația în IT și contribuim, prin proiectele noastre, la creșterea numărului tinerilor care aleg să urmeze o carieră în acest domeniu și la recunoașterea Clujului ca un important centru de educație și dezvoltare în IT”, declară Liliana Ştefan-Cazacu, președinte al Asociației DpIT.
Timp de șase luni, elevii selecționați în programul „Academia DpIT”, vor fi îndrumați să gândească inovativ, să-și asume roluri și responsabilități. Vor afla ce înseamnă munca în echipă, și, mentorati de developeri din firme de IT, vor crea aplicații viabile, utile în rezolvarea unor nevoi reale din domenii variate.
„De nouă ani încoace, începutul verii ne bucură și prin lansarea unei noi ediții a Academiei DpIT. Sunt mândru că am reușit să fim alături de program în toți acești ani și să contribuim împreună la dezvoltarea lui în comunitatea locală. Educația rămâne o prioritate pentru noi, un pilon important în strategia companiei. Aceasta este un drept și o șansă a tinerilor pasionați de tehnologie să pună bazele unei cariere în IT.
Felicitări organizatorilor, voluntarilor, mentorilor și partenerilor implicați în program. Academia DpIT nu ar fi posibilă fără voi. Participanților le urez multă baftă! Să vă bucurați de experiență și să o fructificați la maximum. Sunt convins că aceasta vă va deschide noi orizonturi de dezvoltare și va rămâne un pas memorabil în experiența voastră profesională”, declară Călin Văduva, CEO Fortech, a GlobalLogic company.
Programul Academia DpIT dorește să stimuleze spiritul antreprenorial, iar implementarea unui produs viabil depinde în mare măsură de interesul și sprijinul utilizatorului, participanților li se mai oferă o ultimă experiență practică înainte de absolvire. Mai exact, produsele tech realizate vor fi prezentate publicului în cadrul evenimentului de încheiere a ediției cu numărul 9, care va cuprinde Expoziția aplicațiilor și Festivitatea de premiere a celor mai bune aplicații.
Programul “Academia DpIT” este organizat de Asociația ”Descoperă-ți pasiunea în IT”, și a pornit de la Cluj. Liceenilor din județe precum Cluj, Bihor, Sibiu, Mureș, Brașov sau Maramureș, li se oferă în acest fel posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie. Programul este susținut de peste 40 de parteneri atât din mediul de business, cât și din învățământul preuniversitar și academic, printre care: Fortech a GlobalLogic company, Bosch România, Accenture Industrial Software Solutions, Nagarro, Betfair România Development, msg Romania, PitechPlus, NetMatch, Telenav, Tech Breeze, Marquardt România, ScanStart, Wolfpack Digital, Kromsoft, Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Smart HR România şi Cluj IT Cluster.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz