Stiri

12 zimbri vor pleca în Munții Făgăraș, dintr-un nou punct de reintroducere, aflat în zona Dobroneagu, comuna Nucșoara

3 apr. 2023 2 min

12 zimbri vor pleca în Munții Făgăraș, dintr-un nou punct de reintroducere, aflat în zona Dobroneagu, comuna Nucșoara

Reading Time: 2 minute

Fundația Conservation Carpathia lansează al treilea punct de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș, la Dobroneagu, în apropierea comunei Nucșoara, jud. Argeș, de unde 12 zimbri vor fi eliberați, în această primăvară.
Lansat în 2019, programul de repopulare a Munților Făgăraș cu zimbri, mai cuprinde alte două puncte de reintroducere a zimbrilor: Bunea, aflat pe raza comunei Rucăr, și Lerești. Zonele de reintroducere și de eliberare a zimbrilor sunt situate la distanță de localități, sunt atent studiate, astfel încât specia să aibă condiții optime de trai și de hrană.

Munții Făgăraș vor avea 58 de zimbri în această primăvară

Din 2019 până în prezent, prin programul de reintroducere a zimbrilor derulat de Fundația Conservation Carpathia au fost reintroduși 36 de zimbri, însă în această primăvară acestora li se vor adăuga încă 22 de exemplare. Aceștia se află în cele trei țarcuri de aclimatizare, după cum urmează: 12 la Nucșoara, 5 la Bunea și 5 la Lerești.

Obiectivul final al proiectului este eliberarea a 75 de exemplare până la jumătatea anului 2024.

Fundația Conservation Carpathia rescrie povestea zimbrilor în Munții Făgăraș


Drumul zimbrilor în Munții Făgăraș începe într-unul dintre cele trei țarcuri de carantină și aclimatizare amplasate pe terenurile aflate în proprietatea Fundației Conservation Carpathia. După parcurgerea perioadei de carantină de 30 zile, zimbrii sunt transferați în țarcul pentru aclimatizare unde rămân până în momentul eliberării. În funcție de perioada anului în care sunt aduși, zimbrii pot sta în zona de aclimatizare până la 6 luni, timp în care se vor adapta la noile condiții de mediu.

Țarcul de la Nucșoara are o suprafață de 76 de ha, și la fel ca celelalte, este amenajat în mijlocul sălbăticiei, iar condițiile de aici sunt similare cu cele din libertate. Acesta dispune de facilități de hrănire, depozitare a hranei și adăpare și este format din două părți: zonă de carantină, de aproximativ 3-4 ha și zona de aclimatizare de 72 ha.

Array

Articole pe aceeași temă: