12 companii şi-au adjudecat trofee la Gala HR Club!
Reading Time: 2 minuteAproape 300 de specialişti de resurse umane, antreprenori şi manageri din companii din România au asistat în seara zilei de 6 aprilie la Gala Premiilor de Excelenţă în Resurse Umane, organizată de HR Club.
La a 9-a ediţie a Galei HR Club s-au oferit 9 premii la categoriile de proiecte de resurse umane, 3 premii la categoriile de management general şi 4 premii speciale. Din cele 35 companii înscrise, 12 au plecat acasă cu premii! Premiul preşedintelui de onoare al juriului, Lynda Gratton Award of Future-Proofing HR a mers în acest an către proiectul UNIQA România: „Ready for the Future”- A transformation journey of UNIQA România – un proiect de „revoluţie organizaţională” implementat de o echipă care are capacitatea de a anticipa foarte bine transformările din industria de asigurări.
Proiectele înscrise la cele 7 categorii au trecut prin 3 etape de jurizare. Proiectele au fost evaluate de către un juriu de specialişti format din membrii seniori ai HR Club, profesioniști de renume şi de un juriul format din reprezentanţi ai mediului de afaceri, manageri generali şi antreprenori, care au ales câştigătorii din lista scurtă furnizată de către juriul de specialişti.
Premiile s-au acordat după cum urmează: la categoria “Recrutare şi Selecţie” premiul a fost câştigat de către compania Sykes Enterprises Eastern Europe; la categoria “Formare şi Dezvoltare” au câştigat proiecte ale Generali România Asigurare Reasigurare, HP Inc. şi Vodafone România; la categoria “Managementul Performanţei şi al Recompensării” au primit premii Arval Service Lease Romania şi Zoppas Industries România iar la categoria “Strategie de Resurse Umane” au câştigat proiecte derulate în următoarele companii: Carrefour România, Orange România şi UNIQA.
Seara a continuat cu anunţarea câştigătorilor la secţiunea de management general, unde “Managerul anului” a fost desemnat VALENTIN COROIU, Director Naţional Vânzări Canal Exclusive, UNIQA. La următoarele două categorii, unde s-au premiat performanţa şi colaborarea eficientă între managerul general şi managerul de resurse umane avem următorii câştigători: “Echipa CEO – HR a anului – companii cu mai puţin de 499 angajaţi” este formată din FLORIN GODEAN – ROXANA ANDREI, Adecco Resurse Umane , iar “Echipa CEO – HR a anului – companii cu mai mult de 500 angajaţi” este tandemul FRANZ WEILER – CRISTINA ANCULESCU – UNIQA.
Juriul a acordat un premiu special companiei Tenaris Silcotub pentru proiectul “Employee wellbeing beyond ROI”. Acest premiu a fost oferit “pentru raritate şi curajul de a-l face, în pofida distanţei faţă de priorităţile imediate de business”.
Noul juriu al Generaţiei Z a desemnat şi el doi câştigători. Primul premiu a mers către echipa „care a pus accent pe comunitate, pe implicarea şi formarea tinerilor înainte de a intra pe piaţa muncii” – ArcelorMittal Galaţi cu proiectul “Şcoala de Ucenici ArcelorMittal Galaţi”. “Pentru networking şi sharing-ul de experienţă şi mai ales pentru că a creat un spaţiu virtual în care valorile companiei sunt promovate” al doilea premiu a mers către HP Inc. cu proiectul „Brain Candy – Learning just got sweeter”.
Lista completă a câştigătorilor şi finaliştilor se găseşte pe site-ul HR Club.
Ca în fiecare an, proiectele câştigătoare şi cele finaliste se vor regăsi în cadrul unui Manual de Bune Practici, redactat anual de către HR Club pentru a prezenta şi promova bunele practici în industria de resurse umane din România.
Partenerul Principal al Evenimentului: BCR Pensii; Partenerii Anuali: Romanian Software, PeliFilip, TotalSoft, Trend; Parteneri Premiu: Coca-Cola HBC România, Eucom, Tenaris Silcotub; Parteneri Eveniment: Florăria Tria’s, Fundaţia Leaders, Picturise, Sensiblu.
Date Contact: Tudor Chira, PR&Marketing Coordinator HR Club, 0737 532 141, tudor.chira@hr-club.ro
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz