Viitori absolvenți ai Facultății de Științe Economice, 100 de studenți ai Universității Lucian Blaga din Sibiu și-au testat abilitățile de a lansa un business în eCommerce cu ajutorul MerchantPro, platformă de soluții SaaS și unul dintre cei mai importanți furnizori de pe acest segment de piață.
Studenții au creat 26 de magazine online, integrând în acestea funcționalități multiple, de la sisteme de plată și livrare, până la gestionarea comenzilor.
Cei 100 de studenți din România, dar și din străinătate, ca parte a programului Erasmus, care au învățat cum ar trebui să înceapă un business online sunt înscriși la specializările Marketing, Economia turismului, comerțului și serviciului și Business Administration.
În cadrul seminarului de Comerț Electronic, ei au avut ca proiect practic crearea unui magazin online și au acoperit prin proiectele lor diferite segmente de piață, de la accesorii pentru telefoane mobile ori smarthome, până la magazine online home&deco, din zona fashion sau beauty, dar și librării, magazine de jucării sau de suplimente alimentare pentru sportivi.
„Noua generație este mult mai orientată către online, a integrat deja un comportament de consum diferit. Studenții de azi sunt antreprenorii de mâine, unii dezvoltă businessuri de succes chiar de pe băncile facultății. Abilitățile practice dobândite în cadrul unui astfel de curs – confirmate de proiectele perfect implementabile prezentate – le oferă un avantaj considerabil indiferent dacă vor alege dezvoltarea unei afaceri online în nume propriu sau nu, iar noi ne bucurăm că putem fi un partener al noii generații”.
Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro
Printre cerințele proiectului realizat pe parcursul semestrului II al anului universitar curent, s-au numărat adăugarea și personalizarea de produse în platforma MerchantPro, adăugarea și editarea modalităților de plată și de livrare, editarea procesului de checkout, gestionarea comenzilor și clienților, implementarea unei campanii de reduceri, integrarea de aplicații de la terți furnizori, implementarea și gestionarea unui blog.
„Consider că este esențial pentru studenți să-și însușească în cadrul seminariilor predate informații practice, să exerseze abilitățile ce îi vor pregăti pentru a-și dezvolta o carieră după absolvire. Astfel, parteneriatul universității cu MerchantPro a facilitat integrarea noțiunilor teoretice într-un exercițiu practic, extrem de util. Studenții au dovedit că înțeleg foarte bine rigorile din eCommerce și regulile unei piețe dinamice, accelerată de pandemie, unii dintre ei fiind deciși chiar să implementeze proiectul de la clasă după absolvire.”
Eugen Popescu, lector. univ. dr. Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu
Parteneriatul dintre MerchantPro și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a reprezentat un proiect pilot pentru platforma locală SaaS de eCommerce. Aceasta are în vedere extinderea acestui tip de colaborări și spre alte universități și școli axate pe learning & development în eCommerce, în cadrul unui concept mai amplu, dedicat studenților și nu numai – MerchantProEDU.
După o investiție de aproape un milion de euro, la începutul anului viitor, brandul Maidan va inaugura un nou spațiu…
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, continuă procesul de expansiune la nivel național și inaugurează al…
Le Manoir invită iubitorii de gastronomie fină să descopere o selecție de vinuri, delicatese și cadouri gourmet în cel mai…
6 din 10 români sunt supraponderali sau obezi, arată studiul cantitativ „Incidența obezității în rândul populației din România”, realizat în…
CFR Călători a pus în final în circulație începând cu data 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material…
Lucian Streche este un profesionist cu peste 17 ani de experiență în domeniul investițiilor financiare, fuziunilor și achizițiilor de companii,…