100.000 de porții de mâncare gătite în 5 luni în campania Solidar Social, coordonată de Adi Hădean
Reading Time: 2 minuteLa început lunii septembrie, s-a atins pragul de 100.000 de porții de mâncare pregătite pentru persoanele vulnerabile în lupta împotriva Coronavirus, în 5 luni de campanie umanitară Solidar Social.
Proiectul a fost inițiat de Chef Adi Hădean și de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, cu participarea a peste 100 de voluntari, a 17 bucătari și peste 20 de șoferi.
„100.000 de porții de mâncare reprezintă un rezultat impresionant care are în spate munca unei echipe de voluntari nu atât de numeroasă pe cât s-ar putea crede pentru susținerea unui astfel de efort. Le mulțumesc lor, în primul rând, celor 100 voluntari care au ținut „focul aprins” în aceste 5 luni. Dacă vorbim în numere despre Solidar Social, vă mai spun și de cele 87 de tone de mâncare gătite, cei 11.574 kilometri parcurși pentru livrare, cei 55 de sponsori și cei peste 50 de donatori„, a declarat Chef Adi Hădean.
Campania Solidar Social a evoluat odată cu situația pandemiei, astfel încât să intervină acolo unde a fost cea mai mare nevoie de susținere. }n primele 3 luni de la declanșarea stării de urgență, eforturile s-au concentrat pe furnizarea unei mese calde către personalul medical din spitalele Covid din București (Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș, Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Colentina) și către persoanele vulnerabile aflate în izolare, în Sectorul 6 al capitalei.
Odată cu ieșirea din starea de urgență, focusul a fost orientat către deservirea cazurilor sociale din Sectorul 6, urmând acoperirea și celorlalte sectoare până la sfârșitul anului și extinderea la nivel național.
Cea mai mare parte a resurselor necesare desfășurării campaniei a fost asigurată constant de sponsori ca Edenia (brand ce aparține portofoliului Macromex și unul dintre principalii susținători ai campaniei), Nordic, PepsiCo, Penny, Unilever, Hochland, Univer, Orkla Foods.
Mâncarea gătită este transportată respectând toate protocoalele de siguranță, cu o flotă de 5 autoutilitare oferite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.
Cum poți ajuta:
- Vino să faci voluntariat
Dacă ești bucătar calificat și restaurantul la care lucrai e închis în această perioadă, vino să gătești alături de ei. Dacă ai permis de conducere categoria B și vrei să ajuți la livrarea mâncării, vino alături de ei. Scrie la ajut@activsocial.ro și vei primi toate informațiile necesare.
- Donează alimente
Dacă ești producător de alimente sau distribuitor, poți contribui donând orice îți prisosește. Nu fac mofturi, transformă în mâncare gustoasă orice ingrediente au la dispoziție.
- Donează materiale
Au multe nevoi. De la caserole de unică folosință până la dezinfectanți și echipamente de protecție personală. Detalii găsiți pe www.activsocial.ro sau scrie la ajut@activsocial.ro și vei primi un răspuns în cel mai scurt timp posibil.
- Donează bani
Asociația Adi Hădean
Cont: RO35BTRLRONCRT0283039401
Banca Transilvania
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz