1 milion de români merg la mall în fiecare zi. Aproape o treime din vizite sunt în București
Reading Time: 2 minuteRomânii fac peste 32 milioane de vizite la mall în fiecare lună, potrivit celor mai recente date colectate de Brand Management, liderul pieței românești de comunicare indoor și prima companie de profil cu acoperire națională. Dintre acestea, aproape 30% sunt în București.
„Mersul la mall este un comportament social la noi în țară. După perioada pandemiei, oamenii au revenit în centrele comerciale avizi în primul rând de socializare. Cifrele se compară acum cu cele din 2019, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Deși este posibil ca valoarea bonului să stagneze anul acesta, din cauza inflației, numărul vizitelor în centrele comerciale va rămâne constant sau își va păstra tendința de creștere.”
Georgian Drăghici, Director Comercial Brand Management
Cele mai multe vizite, atât la nivel național, cât și în capitală, sunt făcute de către femei, care merg la mall în procent de 57%, spre deosebire de bărbați, care vizitează centrele comerciale în procent de numai 43%.
Dintre aceștia, cel mai activ segment de vârstă este generația Millennials (cei născuți între 1981-1996). Consumatorii cu vârsta cuprinsă între 26 și 45 de ani reprezintă 53% din totalul de vizite, în timp ce Generațiile Z (18-25 ani) și X (45-55 de ani) constituie fiecare câte 23%.
În 2020, odată cu pandemia, consumatorii au învățat să se adapteze la shopping-ul online și chiar să grăbească procesul deja început al digitalizării. S-a crezut, pentru un moment, că epoca mall-urilor a apus, dar studiile arată că centrele comerciale moderne s-au adaptat noilor nevoi ale consumatorilor.
„Mall-urile se transformă în centre de lifestyle, spații care oferă nu doar magazine ci și experiențe și distracție. Cu scopul de a atrage branduri nativ digitale, centrele comerciale vor deveni la rândul lor puncte de destinație în traseul consumatorului, pentru o abordare cât mai holistică. În plus, îmbrățișează era digitală, completând oferta clasică de retaileri cu branduri noi, tinere, cu aer jucăuș și noi metode de shopping avangardist”, explică Georgian Drăghici.
Noile tendințe care se anunță în străinătate includ servicii de pick-up pentru comenzile online, shopping cu programare, formate noi de magazine precum pop-up shops, micro-magazine, shopping experiențial și abordări cât mai personalizate.
Potrivit unei analize realizate de Brand Management, și în România se adaptează mall-urile la nevoile consumatorilor. În ultimii ani s-au lansat tot mai multe magazine de prezentare pentru produse care se comercializează preponderent online (emag.ro, epantofi.ro, Notino.ro) dar și showroom-uri auto (Mooncity E-Mobility Lounge, Țiriac Auto, Porsche România).
Brand Management a fost fondată în 2004 și oferă servicii de indoor advertising la nivel național. Compania a dezvoltat operațiuni de indoor advertising atât în România, cât și în Bulgaria și Cehia, gestionând bugete dedicate indoor advertising de peste 120 milioane lei până în 2022. Brand Management este prezentă în peste 150 de locații din România – Mall-uri, Hypermarket-uri și Business Centers – din primele 20 cele mai importante orașe.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz