Stiri

1.360 de voluntari au plantat, pe ploaie și vânt, o nouă pădure la Frăsinet, Călărași

20 nov. 2023 3 min

1.360 de voluntari au plantat, pe ploaie și vânt, o nouă pădure la Frăsinet, Călărași

Reading Time: 3 minute

1.360 de voluntari și-au unit forțele, sâmbătă, 18 noiembrie 2023, pentru a da naștere unei noi păduri de 5.6 hectare la Frăsinet, județul Călărași, în cadrul PlantFEST, una dintre cele mai mari acțiuni de plantare din acest an. Evenimentul a fost organizat de Asociația Act for Tomorrow, prin programul „România plantează pentru mâine”, cea mai mare inițiativă de împădurire din România finanțată din fonduri private, lansată de OMV Petrom.


28.000 de puieți de frasin, ulm, mojdrean au fost plantați, în ciuda ploii și a vântului puternic, de voluntarii veniți din București, Călărași, Ploiești, Constanța, Pitești, Oltenița, Lehliu, Buzău și Brăila.


PlantFEST a însemnat mai mult decât un festival de fapte bune pentru mediu, fiind o lecție de determinare și pasiune oferită de voluntarii prezenți. Au plantat la Frăsinet voluntari de toate vârstele, echipe de angajați, familii și grupuri de elevi de la școlile din localitate și din proximitate. PlantFEST este dovada că o comunitate unită poate transforma orice zi plină de provocări într-un triumf al spiritului civic și al dorinței de a face bine.


În următoarele zile, organizatorii vor planta întreaga suprafață de 10 hectare de teren degradat și neproductiv, oferită de Primăria Comunei Frăsinet, transformând acest proiect într-un simbol al angajamentului lor pentru comunități verzi și durabile.

Consiliul Județean Călărași, prin prezența Președintelui Vasile Iliuțam, și-a arătat deschiderea pentru a realiza o campanie de împădurire la nivelul întregului județ, extrem de necesară în contextul în care, în prezent, Călărași este județul cu cea mai mica suprafață de păduri din țară, respectiv 21.084 ha.

Evenimentul s-a bucurat de participarea Armatei Române, Inspectoratului de Poliție Călărași, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, care și-au mobilizat colegii să ia parte la eveniment și să planteze alături de ceilalți voluntari.

Totodată, numeroase companii s-au mobilizat pentru a susține aceasta acțiune, printre care: Autonom România, partenerul oficial de mobilitate al PlantFest; Ferma Baciu, care a oferit masa caldă voluntarilor prezenți; Fiskars, care a contribuit cu cazmale de calitate pentru voluntarii plantatori.


„Călărași este pentru mine acasă. Este locul în care am crescut și am învățat, iar după 14 ani de proiecte de implicare socială, am decis să contribui la creșterea suprafeței împădurite din județ. #PlantFEST a însemnat un act de generozitate și iubire pentru mediu, pentru care le suntem recunoscători tuturor voluntarilor prezenți. Cei peste 2.300 de înscriși ne demonstrează interesul oamenilor pentru implicarea socială și în special pentru acțiuni de plantare. În spatele acestui proiect stă o mobilizare exemplară a partenerilor noștri, care au crezut în viziunea noastră și au contribuit pentru a o transforma în realitate. Apreciem fiecare efort, resursă sau încurajare și fiecare “DA” pe care l-am primit în ultimele luni.

Mulțumim încă o dată Primăriei Comunei Frăsinet pentru receptivitate, pentru mobilizarea rapidă și ajutorul acordat în pregătirea acestui eveniment”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.


Pădurile joacă un rol esențial în captarea dioxidului de carbon din atmosferă, motiv pentru care acțiunile de plantare reprezintă una dintre cele mai bune măsuri pentru a mări suprafața acestor rezervoare de carbon. Asociația Act for Tomorrow derulează acțiuni de plantare în România începând cu anul 2019, contribuind până în prezent la creșterea suprafețelor împădurite din țară cu peste 100 de hectare.

Array

Articole pe aceeași temă: