Interviuri

Victoria Donos: „Un festival de film documentar despre natură, așa cum este LYNX , ne poate face conștienți de ceea ce avem acasă”

19 iun. 2024 5 min

Victoria Donos: „Un festival de film documentar despre natură, așa cum este LYNX , ne poate face conștienți de ceea ce avem acasă”

Reading Time: 5 minute

Printre inițiativele pe care Fundația Conservation Carpathia le susține se numără și LYNX Festival, singurul festival din România dedicat exclusiv documentarului și fotografiei de natură, care înglobează în programul său dezbateri și ateliere pe probleme de sustenabilitate și mediu, precum și activități educaționale pentru copii.

Publicul de la Brașov a putut povesti anul acesta cu mai mulți reprezentanți ai fundației, precum directorii și fondatorii Barbara și Christoph Promberger, sau Adrian Aldea și Liviu Ungureanu, specialiști pe subiectul reintroducerii speciilor sălbatice dispărute înapoi în natură.

Barbara si Christoph Promberger QA @ LYNX 2024 photo by Daniel Hasiegan

La finalul ediției de anul acesta am povestit mai multe cu Victoria Donos, Director de comunicare și comunități al Fundației Conservation Carpathia, despre importanța susținerii unor astfel de evenimente, resursele pe care un ONG le are în misiunea sa legată de protejarea și conservarea naturii, precum și direcțiile de viitor ale fundației.

Fundația Conservation Carpathia a susținut LYNX Festival încă de la prima ediție. O va face și în continuare? De ce sunt importante inițiativele precum LYNX și cum pot ajuta ele în activitățile pe care fundația le derulează?

LYNX este un festival concept care s-a născut din ideea de a arăta oamenilor natura în toată complexitatea ei simplă, dincolo de clișee și de conceptele sofisticate pe care le folosesc specialiștii. Fundația Conservation Carpathia susține acest festival încă din faza de idee, pentru că este unul dintre cele mai bune mecanisme de a conecta oamenii cu natura și de a-i face să înțeleagă că suntem parte din ea. Festivalul este ca un binoclu care atunci când îl apropii de ochi te face să descoperi ceva ce era la câțiva metri de tine, dar poate nu l-ai fi observat altfel. Totodată, spectatorul, odată intrat în sala de cinema, explorează lumi și zone greu de parcurs, descoperă viețile multor specii de animale sălbatice, relațiile acestora cu natura, dar și modul în care noi oamenii le putem influența, de multe ori fără să fim conștienți, viața. În plus, dialogurile cu specialiștii din cadrul festivalului aduc mai multe clarificări și duc în profunzime subiectele filmelor.

Natura României este spectaculoasă prin simplitatea, bogăția de specii, peisajele și frumusețea încă nealterată. Un festival de film documentar despre natură, așa cum este LYNX , ne poate face conștienți de ceea ce avem acasă, pentru a păstra, și totodată atrage atenția oamenilor din lumea întreagă. Astfel, acest festival susține eforturile de conservare pe care le derulăm atât noi la Fundația Conservation Carpathia, cât și alte organizații de mediu din țară.

Ce alte inițiative similare au primit susținerea fundației în ultimii ani?

Susținem proiecte care promovează natura, dar și oamenii și cultura comunităților din jurul Munților Făgăraș. Am fost alături de Alpin Film Festival, susținem fotografi de natură (albumul „Vâlcea Naturală” realizat de Daniel Mârlea este un exemplu), documentarele despre natură, dar și artiști care dezvoltă proiecte ce promovează conservarea, așa cum a fost Radu Croitoru, violoncelist la Filarmonica Brașov, care a mers în satele Munților Făgăraș (rezultatul este VlogOnCello Făgăraș Tour).

Totodată aducem arta, filmul, fotografia și în proiectele pe care le facem noi. Făgăraș Fest are întotdeauna în deschidere un film despre natură, iar în cadrul festivalului avem o expoziție. Anul acesta vom expune și o instalație artistică, câștigătoarea concursului Manifest pentru Munții Făgăraș.

Filmul documentar despre natură a intrat anul acesta și în programul Festivalului Cobor între Stejari, organizat de Fundația Conservation Carpathia pe 22–23 iunie. Stejarul și locuitorii săi, un documentar francez despre viața secretă a unui stejar secular, dar și Arhitecții naturii, sunt două filme care pot fi văzute în serile din cadrul acestui festival.

FCC @ LYNX 2024 photo by Daniel Hasiegan

Care sunt principalele criterii după care vă alegeți partenerii?

Ne dorim să împărtășească valori comune cu noi, să implementeze principii sustenabile când realizează proiectele, să aibă impact și să aibă o viziune clară.

Proiectele derulate de voi sunt extrem de ample și necesită în mod clar numeroase resurse, atât financiare cât și umane. Cum faceți rost de aceste resurse?

Este una dintre cele mai dificile componente ale activității noastre, pentru că deși percepția generală este că dacă ești un ONG trebuie să faci voluntariat, în realitate nu poți desfășura proiecte complexe, pe termen lung, cu echipe multidisciplinare, fără resurse și doar cu voluntari. Concepem multe proiecte care ne asigură o parte din finanțare, ne bucurăm de sprijinul celor care aleg să-și direcționeze impozitul pe venit prin formularul 3,5%, mai există companii naționale și internaționale care susțin munca noastră, dar și filantropia.

Atlier copii powered by FCC @ LYNX 2024 photo by Daniel Hasiegan

În cadrul ediției de anul acesta a LYNX Festival ați fost prezenți în mai multe momente, inclusiv în partea de ateliere pentru copii. În ce măsură este importantă educația legată de natură și de mediu în rândul copiilor și tinerilor și cum credeți că poate ea fi făcută cât mai eficient? Ce inițiative din acestă zonă vi se par proiecte de succes?

Copiii au o capacitate extraordinară de a înțelege și de a se apropia de natură. Sunt curioși, au întrebări, caută răspunsuri, se implică și înțeleg că pot face ceva diferit. Natura pe care le-o lăsăm moștenire le va influența mediul de viață, iar semnalele pe care le vedem deja nu sunt foarte bune. Pentru a crea punți între copii și natură, noi, Fundația Conservation Carpathia, dezvoltăm programe complexe de educație despre natură. Avem un Centru de Educație și Explorare a Naturii Richita, undeva în mijlocul pădurii, în zona Săticului, unde copiii, în special din satele din jurul munților Făgăraș, participă la activități de 3–5 zile. Fără telefoane, cu multe activități practice și drumeții.

În 2023 am lansat un program numit Junior Ranger, prin care 20 de copii învață despre meseria de ranger prin activități lunare cu colegii din cadrul fundației. În plus, aceștia au mers într-o excursie în cel mai vechi parc național din România, Parcul Național Retezat, pentru a vedea cum funcționează un astfel de parc și de ce sunt acestea importante pentru natură, dar și pentru noi, oamenii.

Mai derulăm un program prin care copiii din comunități sunt provocați să adopte un colț de natură din zona lor, să-l promoveze și să dezvolte activități în acea zonă. La final, aceștia merg în vizită în Parcul Național Pădurile Bavareze, cel mai vechi și mai mare parc național din Germania, cu care noi, Fundația Conservation Carpathia, avem un parteneriat.

Mai susținem copiii pasionați de natură, cu rezultate școlare bune, printr-un program de burse pe care le oferim împreună cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului.

Salutăm programele Săptămâna Verde, Școala Altfel, pentru că oferă altă perspectivă asupra naturii. De asemenea, credem că tinerii și copiii au o putere extraordinară de a face lucruri pentru natura de lângă ei, însă este nevoie ca aceștia să învețe să-i identifice problemele și care sunt soluțiile pe care le pot pune în practică. Pentru că da, copiii pot responsabiliza de multe ori și adulții.

La LYNX s-au văzut în premieră cele 4 episoade ale seriei „Arhitecții naturii”. Unde va mai putea fi văzută seria, și în ce fel va fi folosită în cadrul inițiativelor fundației?

Arhitecții naturii este o serie de patru episoade care prezintă revenirea castorilor și a zimbrilor în Munții Făgăraș. Documentarul poate fi vizionat la Festivalul „Cobor între Stejari”, pe 23 iunie, de la ora 21:30. Pregătim o lansare în toamnă la București, dar și alte proiecții speciale.

Urmează o continuare a acestei serii?

Înainte de a decide vrem să ne asigurăm că aceasta va ajunge să fie văzută de cât mai mulți oameni.

Urmează dezvoltarea de proiecte noi în cadrul fundației, sau eforturile se vor concentra pe consolidarea și dezvoltarea celor aflate în prezent în derulare? Care ar fi pilonul prioritar? Dați-ne câteva detalii despre planurile de viitor.

Parcul Național Munții Făgăraș este viziunea și proiectul la care absolut fiecare activitate a Fundației Conservation Carpathia duce. Ne dorim ca acest parc să fie reprezentativ pentru România, să ofere oportunități economice oamenilor și să reprezinte o zonă în care oamenii și natura să prospere.

Array

Articole pe aceeași temă: