Tech

Televiziunea viitorului

12 oct. 2016 7 min

Televiziunea viitorului

Reading Time: 7 minute

La 26 de ani de la Revoluția transmisă în direct,  Vodafone România revoluționează modul  în care interacționăm şi urmărim programele de televiziune. Aplicația 4GTV+ aduce  pe smartphone şi tabletă canale de televiziune, filme Și muzică, clientul fiind cel care decide când, cum şi unde să urmărească, online, programele preferate.

Este ora prânzului şi Grand Ballroom de la Marriott se pregăteşte pentru sesiunea a doua de Webstock, cel mai mare eveniment de social media din România.  Punctul central al zilei este construit în jurul unui singur personaj, CEO-ul Vodafone România, Ravinder Takkar. Ba nu, pe scenă sunt două scaune, cine să fie invitatul (încă) misterios? Cu siguranță că se află printre cele peste 500 de persoane care freamătă în sala cea mare a hotelului, dar secretul este păstrat până la capăt. În binecunoscuta ținută relaxată, Ravinder Takkar dirijează pagină după pagină  prezentarea, sporind tensiunea. Care va fi anunțul bombă? Cu ceva ani în urmă simțeam fierbințeala laptopului pe genunchi, la astfel de evenimente, potrivind frazele de background pentru un anunț care se lăsa aşteptat. Mobilitatea a mers şi mai departe,  laptopul de muncă este acum un smartphone cu ecran mare, iar background-ul la nevoie devine un hashtag sau tag-uire de  companii, persoane. Totul se transformă şi cine intuieşte valul schimbării câştigă piața. Sau cel puțin are câțiva paşi înaintea concurenței. Simț al vremurilor, inovație şi… date. Multe date, statistici, procente. Sigur pe sine, cu cea mai performantă rețea de comunicații din România în spate, certificată în al doilea an consecutiv pentru cel mai bun punctaj al serviciilor de date şi te­lefonie mobilă, Takkar accentuează recentul upgrade de  Supernet 4G+ şi testele care au permis operatorului să depăşească şi borna vitezei de 1 Gbps. Iar la ora evenimentului, clienții operatorului din Iaşi şi Cluj încă beneficiază de acces la internet gratuit (4G+) și nelimitat, timp de o lună.

Cu o pronunție de natural born American, CEO-ul Vodafone trece de la performanțele rețelei 4G+ la noua vedetă a timpului petrecut online: conținutul video. Statisticile sunt clare: 21 de mi­lioane de ore consum video, lunar, 63% penetrare smartphone în România (față de 25% în 2012), 86% din utilizatorii de mobil se uită la cel puțin un material video pe săptămână. Iar statisticile şi tendințele se mută, în prezentarea şefului Vodafone, pe piața americană. Unde consumul video online, în era mobilității, are traseu de rachetă. Încet, încet, ni s-au furnizat câteva elemente-cheie ale lansării mult aşteptate.

„După lansarea Supernet 4G+, rețeaua care permite nume­roase dezvoltări în viitor și care aduce inovație în experiența clientului, astăzi anunțăm serviciul 4GTV+, prin care clienții noștri vor putea să consu­me conținut perso­na­li­zat oricând și oriunde. 4GTV+ oferă acces la cel mai relevant conținut local și global într-un mod inovator și intuitiv“, anunță Ravinder Takkar, preșe­dinte și CEO al Vodafone România, însoțind ştirea care deja a umplut paginile de Facebook şi Twitter, de parteneriatul cu Netflix,
liderul mondial al tele­viziunii pe internet.

În aplauzele publicului ur­că pe scenă şi Chris Whiteley, vice pre­şedinte business de­­ve­lopment, EMEA Netflix. Aşadar, Vodafone schimbă paradigma te­leviziunii, mizând pe  cartea mobilității, a ten­­­­dințelor de consum online, totul susținut de o rețea de comunicații deja în drum spre… 5G. La propriu, o televiziune fără cabluri, fără sârme, fără antene.

 

4GTV+, Televiziunea  din buzunar

Serviciul de streaming video 4GTV+ este disponibil pe smartphone-uri și tablete pentru toți clienții Vodafone România descărcând aplicația 4GTV+ din App Store și Google Play. Abonații Vodafone pot beneficia de conținutul integral oferit de serviciu, care include un bonus exclusiv de trei luni de Netflix, pentru abonamente începând de la Red 19. 4GTV+, include și 36 de milioane de melodii oferite prin Zonga, precum și producții oferite de parteneri precum Disney Channel, Disney Junior și Disney Channel On Demand. Utilizatorii 4GTV+ pot să urmărească emisiuni difuzate live de canalele TV, dar și să pună pauză și să le urmărească mai târziu de la momentul la care le-au întrerupt, precum și să deruleze de la început, cu ajutorul funcției „Repornire și derulare înapoi“. De asemenea, folosind funcția „Catch‑up“, utilizatorii pot viziona emisiuni pe care nu le-au putut urmări live, opțiune valabilă timp de 72 de ore de la momentul difuzării lor. În plus, clienții beneficiază de experiența multiecran, care le permite să transfere conținutul disponibil prin 4GTV+ către ecranul TV și, în paralel, să își folosească telefonul pentru apeluri sau orice alte acțiuni fără a întrerupe vizionarea. Utilizatorii mai beneficiază și de continuitatea sesiunii de vizionare, opțiune prin care pot întrerupe vizionarea și apoi relua oricând exact de la momentul întreruperii. În momentul de față, în platforma 4GTV+ este disponibil tot conținutul din Zonga, din HBO Go, pot fi urmărite câteva zeci de filme şi canale TV precum: B1, France 24, TV5 Monde, Deutsche Welle, Național TV,  TVR 1 şi birouri regionale, TVR 3, TVRi, Viasat Nature, Viasat Explore, Viasat History, Fashion TV etc. După expirarea perioadei de gratuitate,  la Netflix, clienții se pot abona la unul dintre cele trei variante de tarifare (de la 35 la 55 de lei), cu plata în factura Vodafone România.

 

„Vodafone schimbă paradigma televiziunii, mizând pe cartea  mobilității,  a tendințelor de consum online, totul susținut de o rețea de comunicații deja în drum spre… 5G. Ravinder Takkar, președinte  și CEO al Vodafone România

ADN de innovator

Inovație devine deja cuvântul zilei, în tandem şi cu modul în care cei de la Netflix îşi conduc businessul: cu ajutorul internetului, clientul să poată urmări ce vrea, când vrea, pe orice dispozitiv doreşte. Şi tot pe trei piloni se bazează şi inovația la Vodafone România, spune şeful filialei locale: performanțele rețelei, serviciile oferite şi interacțiunea cu clienții. „Inovația este în ADN-ul companiei noastre. Angajaților li se permite să vină cu idei, încurajăm astfel de discuții, avem proceduri prin care aceste lucruri se pot transforma în noi servicii. Inovația are de-a face cu modul în care putem derula anumite lucruri mai repede, cu promptitudinea cu care ne putem servi clienții, cu modul în care putem realiza o îmbunătățire a proceselor interne, chiar dacă ele în sine nu sunt cunoscute din exterior. Nu avem un responsabil cu inovația, nu avem un department de­dicat inovației. Inovația însă este o proprietate a companiei, face parte din spiritul nostru“, detaliază Ravinder Takkar pentru Biz.

Vorbind despre lanțul de investiții din ultima vreme, dezvoltarea Supernet 4G, upgrade-ul la 4G+ şi extinderea la nivel național, şeful Vodafone România spune că e vorba de investiții masive, cum nu au mai fost de la începuturile Connex. 

Şi totuşi, se poate inova şi fără investiții? În mod parado­xal, răspunsul este… da. „Se poate să inovezi şi fără investiții. Nu în orice domeniu, avem totuşi o arie destul de întinsă de activități. Putem însă realiza îmbunătățiri ale unor procese interne, fără investiții. De exemplu, în call center, în relația cu clienții. Nu vă pot da detalii, pentru că ar fi o informație utilă concurenței. Doar că noi o facem diferit. Porneşte de la o idee, pe care am testat-o şi am pus-o apoi în aplicare. Este deci vorba de o inovație care îmbunătățeşte experiența utilizatorilor noştri“, explică CEO-ul Vodafone România.

Dar, dincolo de rezultatele indepen­dente ale unor mă­su­rători internaționale, de lansarea unor servicii noi şi număr de clienți în creştere, şi în cele din urmă de cifra de afaceri pozitivă (un alt atu al prezenței lui Ravinder Takkar la cârma operatorului), care este aportul de ino­vație la filialei în cadrul întregului grup  te­lecom? Iar răspunsul nu se lasă aşteptat: „Rețeaua Vodafone România, nivelul de dezvoltare la care a ajuns, reprezintă o uriaşă inovație, este un model pentru întregul grup Vodafone“, îmi spune Ravinder, însoțindu-şi cuvintele de un zâmbet larg.

Parteneriat  strategic  pentru piața din România

Liderul mondial al televiziunii pe  internet, Netflix, îşi consolidează prezența în România prin  parteneriatul cu Vodafone pentru noul serviciu de televiziune online, 4GTV+.

Chemat pe scena de la Webstock de către Ravinder Takkar, CEO-ul Vodafone România, Chris Whiteley este oficialul companiei Netflix responsabil de zona Europa – Orientul Apropiat – Africa. Vicepreşedintele pentru business development, Whiteley, anunță lansarea, dar este reținut în a oferi informații concrete despre piața din România, unde Netflix, liderul mondial al televiziunii pe internet, a intrat începând cu luna ianuarie acestui an. „Vodafone este un partener global al Netflix și suntem încântați să anunțăm extinderea acestei relații și în România“, aşa sună introducerea lui Chris Whiteley, pentru cele câteva sute de persoane prezente la eveniment. Pragmatism american, pentru un business global, în creştere galopantă. Fenomenul Netflix, început în SUA, s-a extins de anul acesta în toată lumea şi are peste 83 de milioane de abonați, în mai mult de 190 de țări, iar dintre clienți 47% sunt de pe piața americană. Serviciul oferă peste 125 de milioane de ore de emisiuni TV şi filme pe zi, inclusiv seriale originale, documentare şi filme de lungmetraj. „Prin parteneriatul cu Vodafone vom fi mai prezenți în România, vom creşte mai repede aici“, spune Whiteley.

 

DSC_9613

Inovație, Inovație

Prezent la prima mare expoziție de electronice a anului,  CES – Las Vegas, cofondatorul şi CEO al Netflix, Reed Hastings, spunea că „prin intermediul internetului, puterea se află acum în mâinile consumatorilor care pot să privească orice vor, când vor, pe orice dispozitiv doresc“.

Acest lucru face mai simplu de înțeles şi filosofia de business a gigantului american, când vine vorba de inovație aplicată, după cum explică Chris Whiteley: „La Netflix, prin inovație avem în vedere cum transmitem şi ce transmitem, inclusiv prin parteneriatele pe care le încheiem, aşa cum este şi acesta cu Vodafone România“. Filme de Hollywood, emisiuni TV de top, documentare, filme independente, stand-up co­medy și o gamă vastă de producții pentru copii pot fi urmărite instantaneu pe Netflix, prin intermediul unui terminal conectat la internet.

Începând cu data de 6 ianuarie, Netflix este disponibil şi în România în baza unor abonamente lunare. Există trei opțiuni: Basic (35 lei), Stan­dard (45 lei) [i Premium (55 lei). Serviciul este disponibil pe orice device conectat la internet: PC, ta­bletă, smartphone, smart TV, consolă, contra unui abonament lunar. Serviciul poate fi accesat gratuit timp de o lună, modalitate disponibilă şi pe piața din România. Prin parteneriatul cu Vodafone însă, un abonat are posibilitatea de a urmări trei luni gratuit acest serviciu. În ceea ce priveşte disponibilitatea filmelor şi serialelor cu subtitrare în limba română, oficialul de la Netflix prezent la eveniment a precizat că nu există deocamdată o dată stabilită în acest sens, dar că noul parteneriat ar putea grăbi acest termen.  De la lansarea serviciului de strea­ming în 2007, Netflix s-a extins la nivel global mai întâi în Canada, apoi în America Latină,  Europa, Australia, Noua Zeelandă şi Japonia.

Netflix este liderul rețelelor de televiziune pe internet din lume. Are peste 75 de milioane de membri, în peste 190 de țări, care se bucură de mai mult de 125 de milioane de ore de emisiuni TV și filme pe zi, inclusiv serii originale, documentare și filme de lungmetraj. 

 

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: