CSR Interviuri

Dan Crișan, PENNY România: „Sprijinirea producătorilor locali rămâne o prioritate pentru noi”

23 iul. 2024 4 min

Dan Crișan, PENNY România: „Sprijinirea producătorilor locali rămâne o prioritate pentru noi”

Reading Time: 4 minute

Despre strategia PENNY România care a implementat, de anul trecut, un amplu program de certificare BREEAM pentru toate magazinele, despre primul magazin autonom din România, dar și despre planurile companiei de a crește procentul de produse cu ingredient principal provenit din România la 60%, ne-a vorbit Dan Crișan, COO PENNY | REWE ROMÂNIA

PENNY este extrem de activă în zona de sustenabilitate. De ce alegeți să vă implicați? 

La PENNY, suntem caracterizați de dorința de a contribui la bunăstarea comunităților în care operăm, fie că este vorba de reducerea risipei alimentare prin diverse parteneriate sau prin susținerea producătorilor locali prin inițiativa noastră TripluRO.  Suntem o echipă formată din oameni motivați să aducă schimbări benefice, o echipă care își concentrează eforturile către sustenabilitate și responsabilitate, în toate formele ei. Alături de această echipă, sunt sigur că vom continua să avem rezultate, ne vom extinde inițiativele și vom îmbunătăți procesele, punând mereu accent pe impactul pozitiv asupra mediului și comunității.

Sustenabilitatea este o preocupare constantă pentru PENNY și este modul în care gândim și construim clădirile. Ce ne puteți spune despre construcția magazinelor PENNY și certificările BREEAM? 

PENNY a implementat un program amplu de certificare BREEAM pentru toate magazinele noi, din 2023,  lucru care denotă angajamentul nostru ferm față de sustenabilitate și eficiență energetică. Fiecare magazin nou este proiectat astfel încât să maximizeze confortul clienților și al angajaților, să minimizeze consumul de resurse și să protejeze biodiversitatea locală. De exemplu, magazinul din Otopeni, unul dintre cele mai verzi magazine PENNY, folosește panouri fotovoltaice și un sistem de răcire cu CO2 și reduce, astfel, semnificativ emisiile de carbon și consumul energetic. Aceasta este una dintre abordările prin care ne dorim să  integrăm într-un mod responsabil activitatea noastră în comunitățile locale.

Ne puteți spune câteva cuvinte despre strategia de CSR a companiei? 

Strategia de CSR a PENNY România se axează pe trei piloni principali: sortiment sustenabil, energie, climă și resurse, și angajați și societate.

Am redus amprenta de carbon și producem energie verde prin panouri solare. Toate magazinele noastre sunt încălzite fără combustibili fosili, iar multe dintre acestea au stații de încărcare pentru mașini electrice.

Investim în echipa noastră prin instruire continuă și promovare internă, având o echipă diversă și dedicată. De asemenea, susținem comunitățile prin donații de alimente și investiții locale.

Sustenabilitatea este un element central al modelului nostru de business. Acțiunile și inițiativele noastre reprezintă eforturi reale pentru a construi un viitor mai bun, deoarece, așa cum ne place nouă să spunem, viitorul se face azi.

Care sunt cele mai importante campanii CSR pe care le-a derulat PENNY în ultimii ani? 

Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le derulăm în prezent este parteneriatul nostru cu Banca pentru Alimente. Prin acest parteneriat, colectăm surplusul de produse alimentare din rețeaua noastră de magazine și le donăm organizațiilor care sprijină persoanele vulnerabile. Campania se desfășoară în toate magazinele PENNY din țară, iar noi ne bucurăm să vedem o creștere în implicarea comunității și continuăm să sprijinim persoanele aflate în nevoie prin aceste inițiative.

Anul acesta, în ediția de Paște 2024 a Colectei Naționale de Alimente, am strâns peste 96.000 de kilograme de alimente, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul cantității strânse în ediția de Crăciun 2023, când am adunat peste 40.000 kg de alimente. Campania a fost gestionată de aproximativ 2.000 de voluntari dedicați, iar alimentele au fost distribuite către 148 de ONG-uri și au ajuns la peste 22.000 de beneficiari. 

De asemenea, recent, am deschis, împreună cu Habitat for Humanity România, Cantina Centrului de zi pentru copii BufKids, unde copiii din familii defavorizate din Buftea vor beneficia zilnic de mese calde, și am colaborat cu Procter & Gamble și World Vision pentru a transforma spațiul verde de la școala din Ștefăneștii de Jos într-un loc de joacă și învățare potrivit pentru dezvoltarea sănătoasă a elevilor.

Dan Crisan PENNY

O altă prioritate pentru noi a fost și rămâne extinderea parteneriatului cu Bonapp, prin care putem facilita accesul la alimente aflate aproape de expirare, la prețuri accesibile, contribuind astfel la reducerea risipei alimentare.

În prezent, în colaborare cu World Vision România avem campania „Bucură-te de un pluș de sănătate la joacă!”, desfășurată până pe 3 septembrie 2024. Clienții pot achiziționa jucării de pluș în formă de fructe și legume cu o reducere de 70% și pot acumula astfel puncte bonus. Fiecare pluș cumpărat sprijină programul „Vreau în clasa a 9-a” și ajută elevii să acceseze programe educaționale. Anul acesta, PENNY a dublat numărul elevilor susținuți, adăugând 70 de noi beneficiari la cei din Vaslui, Brăila, Cluj, Iași și Vâlcea.

Toate aceste proiecte reflectă rolul în care vrem să ne poziționăm: parteneri de încredere, aproape de comunitate și mereu gata să acționăm acolo unde este cea mai mare nevoie.

Care sunt planurile pe care le aveți în termeni de sustenabilitate? 

În viitor, vom continua să fim atenți la reducerea amprentei de carbon prin îmbunătățirea proceselor pe întregul lanț de aprovizionare. Obiectivul este să atingem neutralitatea până în 2040.

Susținem în continuare implementarea Sistemul de Garanție-Returnare pentru reciclarea ambalajelor și comunicăm în permanență cu echipele din magazine pentru o implementare cât mai facilă și confortabilă a acestui sistem pentru consumatori. Dorim să creștem și procentul de utilizare a energiei verzi prin suplimentarea numărului de panouri solare pe magazinele și depozitele noastre.

Sprijinirea producătorilor locali rămâne o prioritate pentru noi prin inițiativa TripluRO și ne-am propus ca până în 2025 să creștem la 60% procentul de produse cu ingredientul principal provenit din România, procesate și ambalate în țara noastră, la rafturile magazinelor noastre. De asemenea, ne-am propus să creștem procentul de produse marcă proprie de la 30% la 45% până la sfârșitul anului 2025, oferind consumatorilor produse de calitate, locale, la prețuri accesibile.

Toate aceste planuri țin cont, desigur, de provocările globale, fie ele economice, politice sau legate de schimbările climatice, și ne vom adapta în permanență acțiunile pentru a face față oricăror provocări sau noutăți ce pot apărea.

De curând PENNY a lansat primul magazin autonom. Ce ne puteți spune despre acesta și despre cum contribuie la strategia de CSR? 

Lansarea primului magazin autonom PENNY în România marchează un pas important la nivel de inovație, dar și în angajamentul nostru pentru sustenabilitate. Situat în zona Politehnica din București, acest magazin digitalizat, deschis non-stop, oferă o experiență de cumpărături rapidă și modernă.

Digitalizarea procesului de cumpărături optimizează eficiența energetică, iar magazinul în sine respectă toate standardele noastre de sustenabilitate, la fel ca toate celelalte magazine PENNY din România. În plus, fiind deschis non-stop, magazinul sprijină comunitatea locală oferind acces convenabil la produse esențiale.

În ceea ce privește echipa, tehnologia avansată reduce munca repetitivă a colegilor noștri și le permite să se concentreze pe comunicare pe și consilierea clienților în procesul de cumpărături, precum și pe gestionarea stocurilor, ceea ce îmbunătățește atât experiența de cumpărături, cât și condițiile de muncă.

Array

Articole pe aceeași temă: