Andreea Lupu: Cum să înțelegem arta atunci când își schimbă canoanele?

Andreea Lupu: Cum să înțelegem arta atunci când își schimbă canoanele?

Anul acesta, Bienala de Artă de la Veneția este un prilej perfect de interogare și demontare a tuturor percepțiilor dogmatice despre artă, despre estetic și despre istoria convențională a lumii. Dar înainte de toate, complet surprinzător, este o provocare adresată fiecăruia dintre noi, de a privi lumea cu alți ochi. Și nu cu cei ai savantului, ai criticului de artă. Ci cu ochii celui străin de arta formală, dar deschis să înțeleagă geografii emoționale mai puțin explorate. Și să problematizeze forma convențională a lucrurilor.

de Andreea Lupu

Sunt deja 6 ani de când explorările mele în lumea artei îmi dictează cadența vieții personale și profesionale. Pentru unii, sunt cu siguranță un novice. Pentru alții, poate sunt un imbold de a descoperi noi valențe și culori în vertijul vieții de zi cu zi.

Bienala de la Veneția este evenimentul la care sunt prezentă an de an și cred că este unul dintre cei mai puternici stimuli creativi pe care îi poți metaboliza într-o manieră aproape instantă.

Din punctul meu de vedere, audiența care ar trebui să beneficieze de acest shot de inspirație și interogare ar trebui să fie din domenii conexe artei și arhitecturii și nu numai. Pentru că în felul acesta, industrii precum advertising-ul, spre exemplu, pot revendica multiple ancore de sens, pot dobândi noi unghiuri de referință și, poate cel mai important, nu rămân în zone autoreferențiale, sterile.

Foreigners Everywhere.

În fiecare an, expunerea și conținutul Bienalei sunt ghidate de o temă generală, aleasă de curatorul desemnat. Anul acesta, curatorul Bienalei este Adriano Pedrosa (directorul artistic al Muzeului de Artă din Sao Paulo). Absolvent al Facultății de Drept și, ulterior, al unui masterat în artă și scriere critică, vine din ceea ce este indexat în lumea artei ca Global South – acea parte a lumii ignorată de istoria artei occidentale.

Foreigners Everywhere este o pledoarie pentru diversitate și un îndemn pentru contemplarea identității umane folosind o perspectivă mai amplă, mai generoasă.

Străini pretutindeni, așa cum a fost tradusă tema în limba română, are două valențe semantice principale: pe de-o parte, oriunde ești, oriunde te duci, vei întâlni străini și vei fi tu însuți un străin, pentru ceilalți; pe de altă parte, oriunde te (re)găsești, în profunzimea ta ești un străin.

Tema străinului, a alterității este juxtapusă narativelor istorice ale comunităților indigene, narative lipsite de liniaritatea cronologică a artei occidentale. Întreaga expunere vizează efectele colonialismului și analizează microscopic proiectul miop al modernității, care a tradus limitativ multiple concepte. Adriano Pedrosa construiește un traseu al memoriei (pus în penumbră până acum) compus din raportarea dogmatică la conceptele de identitate, naționalitate, rasă, gen, sexualitate sau statut financiar.

Adriano Pedrosa. Stilul curatorial și selecția artiștilor

Curatorul Bienalei trebuie să aibă capacitatea de a înțelege temele și trendurile contemporane și să aibă capacitatea de a atrage țările participante într-un dialog pe baza temei propuse.

Adriano Pedrosa are un stil curatorial atipic – care reflectă abordarea lui personală legată de cercetare, studiu și artă – lipsit de orice prejudecată și regulă, dar presărat cu contraste, astfel încât să îți solicite prezența activă.

Cu siguranță expunerea de anul acesta este unică și irepetabilă. Și atipică prin densitatea lucrărilor expuse, dar și prin multitudinea de teme sociale și interogări etice.

Selectând 331 de artiști participanți (un număr record, cu 100 de participanți mai mulți față de 2022), din care mai mulți de jumătate nu (mai) sunt contemporani, Adriano Pedrosa construiește un discurs curatorial foarte complex și pe alocuri copleșitor, care celebrează diferența și multitudinea vocilor.

Rescrie canonul, demitizează și dă voce nu doar artiștilor marginalizați, ci și unor culturi necunoscute și unor creativi care nu au o formare tradițională în lumea artei. În felul acesta, deschide o perspectivă amplă asupra definițiilor habotnice ale artei, care nu-și mai pot avea locul în secolul XXI.

Mare parte dintre artiști nu au fost expuși niciodată într-o expoziție internațională.

Nu există neapărat o coerență a expunerii. Nu este un fir roșu care să îți facă tranziția prin cele două instanțe (Nucleo Contemporaneo & Nucleo Istorice) mai ușoară.

Este o expoziție transculturală, transdisciplinară, transtemporală și transsexuală, intenționat lipsită de liniaritate, de coerență și de armonie stilistică.

O poveste despre origini, identitate și migrație, care te zdruncină, te provoacă și, la final, îți lasă pe umeri povara și deopotrivă eliberarea.

Selecții personale. Arsenale & Giardini

Ediția de anul acesta a Bienalei are două nuclee: Nucleo Contemporaneo (expoziția centrală, din Arsenale) și Nucleo Istorico (pavilionul central, din Giardini), la care se adaugă pavilionele celor 88 de țări participante și evenimentele colaterale. Arta din expoziția centrală nu contrariază, dar stârnește interesul prin disonanța dintre mesajul dur și expunerea frumoasă, pe alocuri boemă – țesături în culori puternice, instalații sau artefacte.

NUCLEO CONTEMPORANEO

1. Yinka Shonibare – o artistă britanică de origine nigeriană deschide parcursul expoziției centrale prin sculptura unui astronaut care revendică semantic „călătorul spațial”, ca metaforă a imigrației. Lucrarea sa Refugee Astronaut VIII (2024) prezintă un astronaut nomad în mărime naturală, împodobit cu țesături „africane”, echipat pentru a naviga în crize ecologice și umanitare. El poartă un sac de plasă, plin cu lucruri banale, aparent fără sens, dar care subliniază nonsensul posesiilor lumești și provocările deplasării. Sculptura reprezintă un avertisment cu privire la neglijențele ecologice definitorii capitalismului, recunoscut prin consumerismul necontrolat și prin aspirația către creștere continuă.

2. Pacita Abad – Filipineză la origine, se stabilește în 1970 în Spania, pentru a studia dreptul. O călătorie în San Francisco, unde se va și stabili, îi schimbă radical destinul. Călătorește în 62 de țări și trăiește în 11 dintre ele. Marcată de modul în care imigranții sunt tratați și exploatați și ajutată de o serie de conjuncturi personale, ajunge să creeze forme de artă prin care documentează experiențele imigranților. Mixează diferite tehnici, însă devine cunoscută prin mixul dintre pictură și trapunto. Două dintre operele de la Bienală (din seria  Immigrant Experience) sunt extrem de elocvente și astăzi:

• „You have to blend in, Before you stand out” (1995) – o femeie îmbrăcată în sarong, care mixează elementele vestimentare (șapca NY și tricoul cu Chicago Bulls) în încercarea de a se integra în noul spațiu cultural, în noua societate.

• „Filipinas in Hong Kong” (1995) – este tot o alegorie despre viața imigranților ilustrați ca ființe minuscule, care se îndeletnicesc cu munci necalificate, au multiple neajunsuri, dar care țin în spate și întrețin capitalismul prolific animat de marile branduri. În mijlocul lucrării observăm ilustrat parfumul Poison (Dior), pe lângă multe alte branduri din industria modei.

3. Arpilleristas (Chile). Arpilleras sunt artefacte textile, brodate în Chile, de artiste neidentificate, în timpul dictaturii militare a lui Pinochet. Aceste pânze reprezintă mărturia traumei experimentate individual, de femeile din Chile și colectiv, de întregul popor, după 11 septembrie 1973, când forțele militare au intrat în casele oamenilor, au răpit torturat și ucis peste 3.000 de chilieni. Lucrările textile documentează poveștile femeilor rămase fără nicio sursă de venit și fără nicio susținere în urma tragediei, dar care s-au unit într-o comunitate în care au învățat să realizeze astfel de țesături, care au putut fi vândute în afara țării.
Multe dintre opere sunt realizate cu bucăți din hainele bărbaților răpiți și omorâți, fiind singurele lucruri care le-au mai rămas în case.
Lucrările sunt nesemnate din rațiuni de siguranță, ele denunțând cruzimea guvernului și  încălcările drepturilor omului comise de dictatura lui Pinochet.

4. Claire Fontaine – Foreigners Everywhere. Nu puteam să nu menționez artistul colectiv Claire Fontaine, care a reprezentat și inspirația principală pentru tema Bienalei.  Și care problematizează noțiunea de străin într-o lume globalizată. Lucrarea este formată dintr-o serie de sculpturi din neon, colorate, care reprezintă iterații multilingvistice și care traduc expresia Stranieri ovunque/Foreigners Everywhere.
Păstrând murmurul străinului pe care l-am cunoscut în Arsenale, explorarea continuă în Giardini, unde pavilionul central te întâmpină cu o explozie de culoare și o serie de explorări grafice într-un stil mai degrabă ludic.

NUCLEO STORICO

1. Pictura murală de pe fațada pavilionului central (fotografia este în deschiderea acestui articol) este realizată de MAHKU, Movimiento dos Artistas HuniKuin – un grup de artiști din Brazilia, care a realizat lucrarea în timpul unui ritual ghidat de ayahuasca. Lucrarea înfățișează povestea lui kapewë pukeni (podul-aligator). Mitul descrie trecerea dintre continentul asiatic și american prin strâmtoarea Bering. Pentru a traversa strâmtoarea, oamenii au găsit un aligator care s-a oferit să-i poarte peste strâmtoare pe spate, în schimbul hranei. Cu toate acestea, pe măsură ce au traversat, animalele au devenit din ce în ce mai rare și oamenii au recurs în cele din urmă la vânătoarea unui aligator mic, trădând încrederea celui mare, care s-a scufundat sub mare. Astfel, a apărut ideea separării dintre diferiți oameni și locuri.

2. Nil Yalter –  Setează tonul chiar de la intrarea în pavilionul central, prin instalația Exile is a hard job, care ilustrează printr-o suită de mijloace artistice ipostaze ale exilului. Există o simbolistică bogată care ne ajută să pătrundem diversele straturi ale instalației. În primul rând este vorba despre relația dintre oameni și spații, apoi despre oameni și dinamicile dintre ei, orchestrate de anumite tipologii de spații. Discursul vizual al lui Nil Yalter este ajutat de simbolistica „pălăriei” dispuse central în cadrul instalației. Aceasta este, pe de-o parte, un simbol nomad, pe de altă parte marchează spațiile definite de gen – femeile stau înauntru, bărbații în exterior.

3. Omar Mismar este originar din Beirut și este unul dintre artiștii pe care i-am descoperit cu ocazia Bienalei și care m-a cucerit prin capacitatea de a transmite mesaje de o profunzime copleșitoare, prin apelul la obiecte-simbol, obiecte-mărturie. Deși stilistica lui nu este nici pe departe în zona explorărilor mele estetice, mesajele mi-au schimbat cu totul raportarea la operele sale. Spring cleaning (din seria Studies in mosaics, 2022) este un mozaic care înfățișează o pătură tipică imageriei refugiaților. O pătură ieftină, din poliester, de care civilizația occidentală are oroare, în același timp emblematică pentru condițiile de trai ale refugiaților. Biografia unei astfel de pături este înduioșătoare. Ea devine un obiect-simbol al alienării, al dezrădăcinării. Și în același timp, cu o încărcătură emoțională aparte, pătura este singurul element-continuu al refugiului, singura realitate constantă și singurul bagaj fizic și emoțional care marchează toate tranzițiile imigrantului.

4. Teresa Margolles – este o artistă  conceptuală din Mexic, care folosește fotografia, materialele video, performance-ul și diferite alte materiale care compun universul ritualic al morții. Terenul de cercetare și documentare vizează granița Mexicului și atrocitățile care au loc aici. În lucrarea Tela Venezuelana (2019) prezintă o siluetă umană „imprimată” pe o pânză mare, albă. Culoarea maro a siluetei reprezintă sângele uscat al unui tânăr venezuelean, ucis pe râul Táchira din Cúcuta, pe partea columbiană a graniței. Punându-i pânza peste corp în timpul autopsiei, Margolles a permis ca sângele de pe fața, brațele, trunchiul și picioarele bărbatului să lase în urmă o amprentă a atrocității, creând în același timp un portret neregulat și anonim al unei alte victime a migrației forțate. Pânza devine astfel o hartă sau un document al dramei, al tragediei. Cantitatea de sânge probează nu numai violența aplicată asupra corpului, ci și brutalitatea trăită de mii de emigranți venezueleni, pe parcursul călătoriei lor.

5. Frida Kahlo – simbol al feminismului și emancipării, acordă atenție în multe dintre lucrările sale construcției de gen. În tabloul expus, „Diego y Yo, 1949” (estimat la 35 de milioane de euro), exprimă furia și dezamăgirea față de Diego Rivera, artistul și soțul său, cu care a avut o relație toxică și tumultuoasă. Dificultățile mariajului sunt redate simbolic și prin dispunerea părului într-o notă care își dorește să exprime sufocarea.

Cum înțelegem arta? De la puritani la hipsteri.

Bienala de la Veneția este un bun prilej pentru a dialoga, pentru a problematiza și pentru a actualiza definițiile artei. Este ocazia perfectă pentru a ne schimba dioptriile dacă este cazul și a vedea dacă noile lentile nu oferă mai multă claritate sau măcar o perspectivă mai frumoasă asupra nuanțelor lumii.

Arta nu își mai caută validarea în estetic sau în rigorile măiestriei tehnice. În fond, însuși esteticul este o noțiune atât de subiectivă și pe alocuri anacronică pentru timpurile pe care le trăim. Arta contemporană nu trebuie să concureze cu Mona Lisa și nici să își propună să redecoreze Uffizi. Fiecare perioada a avut propriile repere estetice și propriile contexte sociale. În 2024, când nu mergem la birou îmbrăcați ca în Bridgerton sau la supermarket îmbrăcați ca în Sense & Sensibility, când limbajul pare mai degrabă un instrument funcțional, relativ și nu unul care să definească statutul social și descendența nobilă, părem ușor neprofilați dacă ne dorim să îl comparăm pe Jeff Koons cu Da Vinci sau pe Rembrandt cu Rothko. Cu cât întârziem cu privirea asupra unor realități care ne contrariază, cu atât ne lărgim perspectivele și capacitatea de a înțelege și de a semnifica. Feriți-vă de certitudini! Bucurați-vă de explorare!

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 384 (16 iunie – 16 iulie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Ediția Specială Biz La Biennale este powered by 𝐔𝐧𝐢𝐂𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭 𝐁𝐚𝐧𝐤, care susține de peste 10 ani artiștii români care expun la Veneția, continuând să contribuie la susținerea industriilor creative și culturii românești.
Creativity Partner: Glo
Partener: AQUA Carpatica