1 milion de euro pentru Dăruiește Viață, din partea Raiffeisen Bank România
Reading Time: < 1 minutAsociația Dăruiește Viață a primit o donație de 1 milion de euro din partea Raiffeisen Bank România iar, prin noul card galben „care face bine”, clienții băncii vor contribui la susținerea organizației cu fiecare utilizare a acestuia.
Miercuri, într-o conferință de presă, reprezentanții Raiffeisen Bank România au precizat că prin noul card „care face bine”, lansat alături de Visa, estimează în următorul an 100 de milioane de tranzacții și o contribuție suplimentară către Dăruiește Viață de 200.000 de euro.
”Credem în schimbare și în acțiuni cu impact, de aceea an de an de an susținem cauze care ne dau speranță că putem privi cu încredere în viitor. Este extraordinar tot ce a reușit să realizeze în ultimii 12 ani Dăruiește Viață. Suntem onorați să susținem în continuare demersul asociației cu 1 milion de euro care să contribuie la demararea următoarei etape în construcția campusului medical”, a declarat Zdenek Romanek, CEO și Președinte, Raiffeisen Bank România.
În funcție de numărul operațiunilor efectuate cu ajutorul noilor carduri galbene, Raiffeisen Bank România ia în calcul să crească suma cu care susține demararea construcției campusului medical de la Marie Curie.
„În ultimii ani, mediul privat din România a întors înapoi comunității, prin donații, sume importante, care, iată, se transformă în șanse la viață, iar azi suntem onorate să anunțăm parteneriatul cu Raiffeisen Bank, alături de care pornim la drum, pentru a împlini următorul vis: primul campus medical adevărat, din România, care va asigura condiții moderne de tratament pentru toți copiii care ajung la spitalul Marie Curie, indiferent de patologie”, a precizat Oana Gheorghiu, co-fondatoare Dăruiește Viață.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz